Reversul medaliei! Noua iubită a lui Pique, deranjată că presa e pe urmele ei, pe străzile Barcelonei

Clara Chia Marti nu și-a imaginat probabil că asta va fi viața ei atunci când s-a amorezat de starul Barcelonei. La 23 de ani, tânăra studentă este considerată ”spărgătoare de casă”, în sensul în care atunci când a intrat într-o relație cu Gerard Pique, acesta era oficial încă partenerul Shakirei.

Clara a și stat ascunsă o perioadă, imediat după ce s-a anunțat că Pique și Shakira se despart după o relație de 12 ani și doi copii. Însă fotbalistul Barcei nu și-a ținut prea mult iubita la ”cutie”, iar luna trecută a scos-o în lume, la un concert și apoi la o nuntă. Iar de atunci, Clara a început să cunoască și reversul acestei povești de iubire.

Recent, iubita lui Pique a ieșit la o plimbare cu o prietenă pe străzile din capitala Cataloniei, dar s-a trezit cu presa pe urme. Emisiunea „El programa de Ana Rosa”, citată de telecinco.es, a prezentat imaginile cu Clara urmărită de jurnaliști și hărțuită cu întrebări.

Reporterii au bombardat-o cu replici la foc automat despre relația cu Pique, despre copii și despre Shakira, fosta parteneră a fotbalistului, spunându-i, printre altele că ea este ”personajul rău” din poveste.

Clara a fost depășită total de situație, vizibil deranjată și incomodată, și a încercat să se ascundă în spatele prietenei sale care a făcut tot posibilul să o protejeze și să o ferească de camere.

Momentul s-a petrecut exact în timp ce Pique negocia cu Shakira viitorul copiilor săi. Ulterior, ca să-și împace iubita, fotbalistul Barcei a zburat cu Clara Chia Marti, într-o escapadă romantică la Paris, potrivit Sport.es.

Au fost surprinși într-un restaurant de lux din capitala Franței, iar lumea l-a pus la zid pe Pique pe rețelele sociale, pentru că în loc să rezolve ceea ce e de revolvat cu mama copiilor săi pentru viitorul băieților, a fugit cu iubita la Paris.

Distribuie articol:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Populare

Articole similare
Recomandari

Trădarea secolului în Liga 1: fost campion cu FCSB în discuții cu Dinamo

Fostul internațional, Florin Gardoș a recunoscut că a fost...

Ioan Becali a făcut instrucție cu Tavi Popescu, după forma slabă din ultima vreme: `A apărut gustul banilor`

Impresarul Ioan Becali a discutat despre forma slabă în...

Tragedie fără margini în fotbalul românesc: un fotbalist celebru în vârstă de 33 de ani a decedat

Fostul jucător de Liga 1, Alexandru Vagner a decedat...

Parteneri
Recomandari