Reuşită importantă pentru România! Ancuţa Bodnar şi Simona Radiş, o nouă performanţă. S-a aflat ce au făcut campioanele noastre. Sportivele au câștigat a doua semifinală la dublu vâsle cu avans mare.
Astfel, Simona Radiş şi Ancuţa Bodnar și și-au îndeplinit primul obiectiv. S-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris.
Reuşită importantă pentru România!
Simona Radiş şi Ancuţa Bodnar au condus de la început până la sfârșit. Acest rezultat are o dublă semnificație. Reprezintă calificarea pentru Jocurile Olimpice de la Paris, dar și prezența în ultimul act al CM din capitala Serbiei. „Ne bucurăm mult că oficial am luat și noi acest bilet care ne va duce către Jocurile Olimpice.
A fost un an foarte greu, am muncit foarte mult și acest prim pas a fost făcut”, a spus Simona după cursă, conform gsp.ro. „Obiectivul principal a fost îndeplinit, rămâne cel secundar. Lupta pentru cea mai strălucitoare medalie pe care ne-o dorim foarte mult și sperăm ca duminică să facem o cursă bună și să reușim să îndeplinim și acest obiectiv”, a adăugat ea.
Apoi, a vorbit Ancuța Bodnar. „A fost o cursă grea, dar bună, care ne-a adus calificarea la Jocurile Olimpice de la Paris și în finala A. Startul a fost rapid, noi încercăm mereu să ne împingem până la limită când suntem în barcă, iar rezultatul este unul foarte bun. Sperăm că duminică să facem o cursă și mai bună.
Parisul se vede frumos și se vede foarte aproape. Calificarea este un vis împlinit, a fost obiectivul nostru principal. bineînțeles că ne dorim să menținem și rezultatul de anul trecut să mai câștigăm un titlu mondial”, a sintetizat ea, conform sursei citate.