Reproșuri uluitoare după retragerea Cristinei Neagu. Fosta sa antrenoare nu s-a abținut: ‘Nu i-au arătat drumul corect’

Mariana Târcă a vorbit despre retragerea Cristinei Neagu. Fosta mare handbalistă i-a arăta cu degetul pe antrenorii sportivei, dar și pe șefii federației.

Cristina Neagu, de patru ori câștigătoare a titlului de cea mai bună handbalistă a lumii, a anunțat că acesta va fi ultimul său sezon. Asta după ce anul trecut s-a retras și de la echipa națională.

 Mariana Târcă îi face praf pe antrenorii Cristinei Neagu

Jucătoarea celor de la CSM București și-a anunțat retragerea din sport la 37 de ani. Mariana Târcă, fosta sa antrenoare, nu a fost uimită.

„Și-a dat seama că e momentul când nu se mai poate ridica la nivelul din trecut. E important să ieși frumos din scenă, pentru că ultima imagine contează.”, a spus fosta handbalistă, potrivit GSP.

Mariana Târcă o cunoaște de pe vremea când a antrenat-o la Brașov. După ce i-a făcut o scurtă descriere, fosta handbalistă a vorbit despre greșelile făcute de Neagu, dar și de antrenori.

„Era un copil foarte pasionat. Și m-a frapat că, în momentul în care am vrut s-o aducem la Brașov, a întrebat: ”Dar eu am loc să joc acolo?”. Își dorea cu orice preț să fie pe teren. I-am dat încredere (…)

Principalii vinovați sunt antrenorii și conducătorii, de la federație, de la cluburi, care n-au știut să gestioneze cariera lui Neagu. Handbalul e un sport de echipă, iar dacă oamenii aceștia îi arătau Cristinei drumul corect, ar mai fi putut crește și alte jucătoare în jurul ei. Și poate ar fi încercat să le ajute. Nu-i ia însă nimeni calitatea de superjucătoare.

Din păcate, noi, ca nație, în general, cădem dintr-o extremă în alta. Vedem azi un jucător la superlativ, mâine îl desființăm. Nu avem un echilibru. Exact asta s-a întâmplat și cu talentul Cristinei Neagu. Dacă se punea accent peste tot pe ideea construcției unei echipe, altele ar fi fost rezultatele la nivelul naționalei și altfel ar fi arătat viitorul reprezentativei.

S-a încurajat însă crearea unui vid împrejurul Cristinei. Nu vreau să fiu greșit înțeleasă. Nu e doar vina ei aici. Sunt oameni care s-au aflat lângă ea și n-au putut controla situația așa cum ar fi fost benefic pentru handbalul feminin românesc. Nu știm să încurajăm și ne ducem mereu în negativisme și fatalisme.”, a mai spus Târcă.

Mariana Târcă, carieră impresionantă

Mariana Tîrcă a fost una dintre cele mai importante jucătoare ale handbalului românesc. A fost votată de n top 5 al celor mai bune jucătoare din secolul 20. La națională a jucat 335 de meciuri și a marcat 2.043 de goluri.  A câștigat Liga Campionilor cu Podravka Koprivnica. De asemenea, mai are în palmares 14 titluri de campioană națională și un titlu în Challenge Cup cu Rulmentul, ca antrenoare.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed