Reghecampf trimite săgeți către FCSB: ,Nu ar trebui să aștepte ajutorul nostru, ci să se bazeze mai mult pe ea!,

Dacă lui Toni Petrea i-au ieșit schimbările, Mamut fiind providențial pentru FCSB, la scurt timp după ce a fost introdus în teren, Laurențiu Reghecampf nu a avut mână bună la acest meci.

Și nu o spun comentatorii sau cârcotașii, ci s-a înțeles asta din discursul pe care antrenorul Craiovei l-a avut imediat la cald. Câmpanu, fotbalistul nominalizat, a fost unul dintre jucătorii introduși de Reghe în partea secundă, el intrând în locul lui Bairam.

„Din păcate, azi am avut ghinion. Am ratat foarte mult. Eu vorbesc doar de echipa mea. Cred că a făcut un meci foarte bun. Am luat un gol pe final, la o fază la care trebuia să fim mult mai atenți. Cîmpanu trebuia să se retragă în dreapta, nu să se ducă spre omul care bate aut.

În mare, cred că ne-am creat foarte multe ocazii, am lovit bara de două ori, am marcat un gol. Jocul a fost destul de bun. Ceea ce ne-am propus am făcut. Știam foarte bine că cei de la FCSB sunt periculoși pe contraatac, pe mingile pierdute la mijlocul terenului.

Sunt dezamăgit pentru că a fost un joc bun și am pierdut. Asta e dezamăgirea. Sper ca băieții, să-și revină și să fie pregătiți pentru meciul de joi, din Cupă. Va trebui să încerc să îi motivez pe jucători pentru meciul de Cupă.

Avem resurse, avem jurători cu un nivel ridicat, care au dat dovadă de caracter. Noi trebuie să ne concentrăm pe ceea ce avem de realizat și anume să ne câștigăm Cupa. Am avut 3-4 șanse bune în prima repriză. Cred că dacă aveam astăzi un pic de noroc și marcam un gol, jocul se schimba total.”, a fost rezumatul făcut de Reghe după fluierul final.

Și-a schimbat tonul

De asemenea, Laurențiu Reghecampf a vorbit și despre adversar. ”Asta a fost să fie. Felicitări celor de la FCSB. Dacă dădeam un gol, FCSB trebuia să egaleze, iar jocul se schimba total”, a declarat Laurențiu Reghecampf la Prima Sport.

A schimbat însă tonul după ce i s-a spus că cei de la FCSB au declarat că se așteaptă ca Universitatea Craivoa să joace la fel și etapa viitoare, cu CFR Cluj.

„Cred că cei de la FCSB ar trebuie să se concentreze mai mult pe jocul lor. Dacă analizați, jocul din seara asta lasă de dorit! Important este rezultatul. Eu nu vorbesc despre FCSB, am felicitat-o. Așa cum am jucat azi cu FCSB, așa vom juca și cu CFR. FCSB nu ar trebui să aștepte ajutorul nostru, ci să se bazeze mai mult pe ea”, a replicat antrenorul.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed