Rareori este văzut Gică Hagi zâmbind în timpul unui meci. Indiferent de rezultat, antrenorul Farului e mereu concentrat la muncă. Însă astăzi, Grameni și Artean, cu două execuții de generic, l-au făcut să râdă. Și să se declare fericit după victoria cu 2-1 în fața Craiovei lui Croitoru și Mititelu.
”Am făcut un meci bun contra unui adversar foarte bun, tehnic, cu putere. Știam că o să facă pressing sus. Ne interesa victoria, suntem fericiți. Victoriile aduc victorii. Au plecat foarte mulți jucători, nu a fost ușor. Am dominat meciul la mijlocul terenului în prima repriză, am stat mai bine, apoi au venit un pic peste noi, dar trebuie să știi să te și aperi”, a declarat Gică Hagi, la flash-interviu la microfonul Digi Sport.
Întrebat dacă s-a temut pe final că ar putea să scape victoria, ”Regele” a reacționat. ”Teamă? Niciodată! Eu nu pot să am teamă, am doar gânduri în care văd că adversarul crește în joc și mă dau puțin înapoi. Nicio presiune pentru ei în prima perioadă (n.r.- noile achiziții, în frunte cu Torje și Morar), trebuie să se adapteze, sunt jucători care știu fotbal, au demonstrat.
Trebuie să-i punem la punct fizic și tactic. Alibec trebuie să intre când o să fie în formă. Are un program. La fel și în cazul lui Tudor Băluță. Trebuie să schimbăm, să dăm jucători, să vină alții. Nu s-a schimbat nicio strategie, filosofia noastră este în continuare să fim cei mai buni. Vor mai fi plecări, veniri”, a încheiat Gică Hagi.