Real Madrid aduce doi fotbaliști pentru sezonul viitor

Real Madrid a adus deja doi fotbaliști noi la echipa de seniori în perioada actuală de transferuri.

Campioana Spaniei l-a transferat pe Antonio Rudiger (29 de ani) de la Chelsea și pe Aurelien Tchouameni (22 de ani) de la AS Monaco. „Albii” au făcut o mutare importantă și la nivel de juniori, acolo unde și-au asigurat serviciile lui Ferran Quetglas (16 ani).

Conform Marca, madrilenii l-au luat pe tânărul portar din postura de jucător liber de contract, întrucât înțelegerea cu Mallorca i-a expirat la 30 iunie, relateaza digisport.ro.

Real Madrid s-a înțeles cu jucătorul spaniol încă din primăvară, deoarece era curtat intens și de Barcelona.

Detaliul interesant la acest transfer este că Real Madrid le-a plătit și o sumă de transfer celor de la Mallorca, deși Quetglas putea fi luat gratis.

Aceeași sursă explică faptul că Florentino Perez (75 de ani) a fost cel care a insistat să facă acest gest, deoarece l-a convins pe Quetglas să nu semneze prelungirea cu Mallorca acum câteva luni, când portarul încă era fotbalistul „Piraților”.

În plus, cel mai probabil, este un gest prin care Perez a dorit să sprijine fotbalul spaniol.

Ferran Quetglas este titularul naționalei U17 a Spaniei. Este considerat un portar modern, cu reflexe bune, un control foarte bun al balonului, cu multă personalitate și cu o statură impresionantă pentru vârsta lui, 1,88 metri.

Acesta s-a aflat de trei ori în lotul lui Mallorca pentru partidele din La Liga, în ediția trecută, chiar dacă se afla la primul sezon la juniori.

Real Madrid l-a monitorizat pe Ferran de pe vremea când acesta era doar un copil. Nu a fost singurul club care l-a urmărit în acest timp. Și Barcelona s-a interesat în numeroase rânduri de el, dar madrilenii au avut, într-un final, câștig de cauză.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed