Cosmin Contra (46 de ani) a ratat câștigarea titlului de campion cu Al-Ittihad, iar acest lucru a fost suficient pentru saudiți, care au decis înlocuirea românului la final de sezon.
Al-Ittihad a fost liderul campionatului din Arabia Saudită în cea mai mare parte a timpului, însă trupa condusă de Cosmin Contra a pierdut lupta chiar în ultima etapă, în detrimentul celor de la Al Hilal.
Contra a sosit în luna august a anului trecut la Al-Ittihad și a avut ca principal obiectiv cucerirea titlului în Arabia Saudită. În ciuda faptului că avea 11 puncte avans la un moment dat, trupa condusă de „Guriță” nu a reușit să păstreze diferența și a fost devansată de Al Hilal, potrivit digisport.ro.
La puțină vreme după despărțirea de Al-Ittihad, Cosmin Contra a oferit prima sa reacție și a dezvăluit unde și-ar dori să antreneze.
„După experiența de la Al-Ittihad, visul meu este să mă întorc și să antrenez în Spania”, a fost mesajul postat de Cosmin Contra, pe rețelele sociale.
Anul trecut, într-un interviu acordat pentru Marca, fostul selecționer al naționalei României a spus că ar merita o nouă șansă în La Liga, după ce a mai antrenat acolo la Getafe, în perioada martie 2014 – ianuarie 2015, când a înregistrat 10 victorii, șapte remize și 12 înfrângeri.
Contra a făcut și o scurtă analiză a campionatului din Spania, pe care îl vede mai slab după plecarea mai multor jucători de top.
„Aș vrea să aibă cineva din Spania încredere în mine. Merit o nouă șansă, dar știu că este complicat. Ar fi un vis să antrenez din nou în La Liga.
La Liga a pierdut jucători importanți, campionatul e mai puțin competitiv decât era înainte. Fotbalul evoluează, generațiile se schimbă, e ceva normal. Nu cred că e corect să comparăm perioade diferite. E clar că există o schimbare și nu mai este la fel ca acum câțiva ani”, spunea Contra, în luna septembrie a anului trecut, pentru Marca.