Răzvan Lucescu și Mitriță, vicecampioni ai Greciei! Dar mai au șansa la un trofeu

Olympiakos și-a adjudecat fără emoții titlul în Grecia, așa că lui Răzvan Lucescu i-a rămas să se consoleze cu tricourile de vicecampioni.

PAOK și-a asigurat poziția secundă în clasament, după ce a învins-o 2-0 pe Panathinaikos. După nici un sfert de oră de joc, echipa antrenată de românul Lucescu și la care joacă un alt român, Mitriță, a deschis scorul prin Schwab. Și-a mărit avantajul rapid, prin Akpom, după o respingere greșită a portarului lui Panathinaikos, Dioudis.

Însă așa a înghețat scorul, ambele formații fiind cu gândul și la duelul pe care-l vor repeta în finala Cupei.

Răzvan Lucescu și Alexandru Mitriță vor juca cu trofeul pe masă, cu Panathinaikos, peste patru zile. Iar tehnicianul român nu are în calcul decât câștigarea Cupei Greciei, ar însemna salvarea unei sezon cvasinereușit, la pretențiile ”Generalului”, așa cum i se spune aici lui Răzvan.

Cu victoria în fața lui Panathinaikos, PAOK a reușit să încheie criza în care intrase, cu 1o partide consecutive fără victorie.

De altfel, după semi-eșecul din penultima partidă, egalul cu Aris, au urmat momente de tensiune, fanii au intrat și le-au cerut socoteală jucătorilor și lui Lucescu, având în vedere că înregistraseră nu mai puțin de 7 eșecuri, din zece meciuri.

Răzvan a discutat însă cu fanii, și le-a promis că PAOK va da totul și ceva pe deasupra ca să câștige Cupa împotriva lui Panathinaikos, sâmbătă.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed