Răzvan Lucescu, la un pas de o mare ruşine! S-a aflat ce a făcut PAOK Salonic în Europa League. Rezultat pe muchie de cuţit. Echipa condusă de către fostul selecţioner a fost condusă cu 2-0.
Echipa lui Răzvan Lucescu a fost la un pas de o nouă înfrângere. Asta după cea încasată în faţa celor de la FCSB.
Răzvan Lucescu, la un pas de o mare ruşine!
Echipa cehă Viktoria Plzen a încheiat la egalitate joi, în deplasare, scor 2-2, cu gruparea greacă PAOK Salonic, formaţie condusă de tehnicianul român Răzvan Lucescu. Meciul a contat pentru faza a doua din Liga Europa.
La Salonic, PAOK şi Răzvan Lucescu au fost aproape să sufere a doua înfrângere consecutivă în cupele europene. Cehii şi-au anunţat intenţiile ofensive încă din start. Prince Kwabena Adu a marcat în minutul 3, însă golul a fost anulat după consultarea VAR. În minutul 31 Adu s-a revanşat pasând decisiv la golul lui Milan Havel, reuşită validată de această dată de VAR. Matej Vydra a făcut 2-0 în minutul 39 şi la pauză oaspeţii intrau cu avantaj.
În partea secundă grecii au căutat golul. Oaspeţii au rămas în zece după eliminarea lui Dweh, în minutul 70. Konstantelias a tratat cu uşurinţă o fază bună de gol pentru gazde, în minutul 80. Apoi, portarul Kotarski a salvat la Jirka, în minutul 83 şi Tarik Tissaoudali a adus mult aşteptatul gol pe Toumba Stadium.
Era minutul 84, iar PAOK reintra în meci. Elevii lui Răzvan Lucescu au atacat furibund în minutele rămase. Portarul ceh Jedlicka a apărat ca un erou, însă golul lui Abdul Rahman Baba a egalat în minutul 90+3 şi a adus liniştea pe banca lui PAOK. Astfel, echipa din Salonic reuşeşte primul punct din această fază a Ligii Europa după 2-2 cu Viktoria Plzen.