Răzvan Lucescu, apărat de rivali! Scandalul din Grecia ia amploare. Antrenorul lui PAOK Salonic, suspendat 4 luni

Răzvan Lucescu a primit o suspendare record, 4 luni, după scandalul de la finalul meciului AEK – PAOK (1-0) din Cupa Greciei. Este pentru prima dată când se ia o asemenea decizie.

Rivalii sar să-l apere pe antrenorul român. Kostas Karapapas, vicepreședintele lui Olympiacos, a declarat că decizia Comisiei de Disciplină l-a uluit.

Răzvan Lucescu, apărat de rivali

Comisiei de Disciplină nu l-a iertat pe Răzvan Lucescu. Românul va sta în tribune 4 luni după scandalul de la meciul AEK – PAOK (1-0) din Cupa Greciei, care a avut loc pe 18 decembrie.

Rivalii de la Olympiacos au reacționat imediat.

„Știind ce persecuții am suferit și noi, în general, ar trebui să râdem. Doar să râdem – văzând ceea ce vedem! Și OK, râdem. Dar băieți, hai să vă spunem adevărul. Chiar dacă Lucescu este dușmanul nostru jurat. Judecătorii care au luat această decizie în privința unui antrenor ar trebui să nu mai ia alte decizii în fotbal”, a scris Karapapas, pe rețelele de socializare.

 Incidentele în care a fost implicat antrenorul român

Sancţiunea intră în vigoare odată cu dictarea ei, începând cu 30 decembrie 2024. Aceasta a fost dată pentru incidentele de după meciul din cupă dintre PAOK Salonic şi AEK Atena, meci pierdut de alb-negrii cu scorul de 0-1. După meci, fanii lui AEK i-au provocat pe Răzvan Lucescu şi pe ceilalţi membri ai corpului de antrenori. Românul a fost filmat în timp ce încerca să coboare din autobuzul echipei sale pentru a se confrunta cu un suporter advers.

Deşi a fost ţinut de alţi membrii ai staff-ului şi a şi căzut pe scările autobuzului din cauza îmbulzelii, Lucescu părea a fi foarte nervos. Nu a putut fi oprit să-l urmărească pe suporterul respectiv decât de intervenţia poliţiştilor.

Antrenorul va rata astfel zece meciuri de campionat şi cel puţin un meci din Cupa Greciei.  Adică exact returul cu AEK Atena, din 9 ianuarie.

Comunicatul oficial emis de PAOK

„Cu un monument de țintă personală, comisia de disciplină de prim nivel încearcă să elimine PAOK. Privând echipa de antrenorul de top al campionatului de la meciuri aproape până la sfârșitul sezonului.

O sancțiune care nici măcar nu se apropie de cele pentru lovirea organelor genitale ale arbitrilor. Blocarea polițiștilor, afișarea organelor genitale într-o tribună adversă. Decizia judecătorilor obișnuiți ai Tribunalului de Primă Instanță este rezultatul unei politici care îl vrea pe „enervantul” Lucescu vinovat de toate relele fotbalului grec.

Faptul că pedeapsa include numele fizioterapeutului Athanasios Kapoulas, care se afla în vestiar în momentul incidentului, dovedește că nici măcar această înregistrare video nu a fost examinată. Ci doar plângerea AEK, care este oricum plină de fantezii.

Este de la sine înțeles că așteptăm ca decizia să fie corectată în cadrul Comisiei de Apel. În plus, hotărârea primei instanțe ne informează despre ce este reprobabil și ce nu este în găzduirea echipelor rivale. Le vom respecta decizia în efortul de a le sprijini activitatea de combatere a violenței”, a transmis PAOK, într-un comunicat oficial.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed