Răzvan Burleanu pleacă din România! Vestea momentului despre şeful FRF. S-a aflat ce funcţie importantă vizează omul numărul 1 din Federaţie. I-ar vâna postul de preşedinte al UEFA lui Aleksander Ceferin.
Se pare că Răzvan Burleanu ar fi favorit să îi ia locul lui Aleksander Ceferin. Actualul președinte al FRF are însă contracandidați importanți.
Răzvan Burleanu pleacă din România!
Unul dintre ei este Luis Figo, fostul mare fotbalist de la Barcelona și Real Madrid, conform as.com. „Figo are multe contacte şi a fost în permanenţă aproape de Ceferin de când acesta a ajuns preşedinte”, au notat spaniolii.
Totodată, Predrag Mijatovic, fostul jucător şi director sportiv de la Real Madrid, figurează și el ca posibil înlocuitor al lui Ceferin. „Consilierul lui Ceferin, cu multe legături la UEFA şi cu influenţă în luarea deciziilor, pe lângă faptul că sunt amândoi balcanici”, spun spaniolii.
Un alt nume vehiculat este cel al lui Zvonimir Boban, fostul jucător de la AC Milan, dar care a ocupat funcții importante în cadrul FIFA și UEFA. „Demisia sa poate însemna două lucruri: s-a grăbit şi a ratat o oportunitate uriaşă sau prin această demisie l-a forţat pe Ceferin să nu mai candideze”, notează sursa citată care vorbeşte şi despre Răzvan Burleanu.
„Românul, care are numai 39 de ani, are o reputaţie bună la UEFA şi a fost împotriva amendamentului controversat, chiar dacă în final l-a susţinut. Datorită vârstei şi a proiecţiei sale, este un candidat cu potenţial”, au încheiat spaniolii.