Răzvan Burleanu face mişcarea momentului! Decizie de ultimă oră a şefului FRF. O fostă glorie vine la echipa naţională. Va ocupa o funcţie importantă în staff-ul tehnic al tricolorilor.
Răzvan Burleanu a decis! Lucian Sănmărtean va fi noul secund al lui Daniel Pancu pe banca tehnică a naționalei U21 a României.
Răzvan Burleanu face mişcarea momentului!
Lucian Sănmărtean va face parte din echipa lui Daniel Pancu. Potrivit FRF, tehnicianul va fi secund, alături de Răzvan Rotaru.
Sănmărtean a fost deținătorul funcției de manager sportiv al loturilor naţionale de juniori ale României, în anul 2018, iar în 2021 a preluat ștafeta ca șef de delegație pentru România U20.
Noul secund de la U21 a fost jucător al naționalei de 21 de ori și a fost prezent și la Campionatul European din 2016.
“Sunt fericit pentru că am onoarea să reprezint din nou România, de a fi din nou pe gazon atunci când se intonează imnul naţional. Pentru mine, echipa naţională are un loc special în sufletul meu. Sunt convins că împreună, staff şi jucători, putem crea o unitate de grup la România U21, cu care să obţinem ceea ce cu toţii ne dorim, calificarea la Campionatul European U21 din 2025.”, a declarat Sănmărtean.
Tările cu care se vor duela tricolorii!
Fostul jucător a jucat la echipe precum Gloria Bistriţa, Panathinaikos, Utrecht, Vaslui, Steaua, Al-Ittihad, Pandurii Tg. Jiu, Al-Taawoun şi FC Voluntari.
Prezența lui Lucian Sănmărtean în staff-ul tehnic al României U21 a fost confirmată de către FRF, printr-un comunicat oficial.
„Fostul internațional Lucian Sănmărtean va face parte din staff-ul tehnic al României U21, condus de selecționerul Daniel Pancu, în funcția de antrenor secund, la fel ca și Răzvan Rotaru.
În 2018, Lucian Sănmărtean a preluat rolul de manager sportiv al loturilor naționale de juniori ale României, iar din 2021 a reprezentat România U20 ca șef de delegație.
Ca jucător a evoluat în cariera sa la Gloria Bistrița, Panathinaikos, Utrecht, Vaslui, Steaua, Al-Ittihad, Pandurii Tg. Jiu, Al-Taawon și FC Voluntari. A îmbrăcat tricoul naționalei de 21 de ori, inclusiv la Campionatul European din 2016”, se arată în comunicatul FRF.
Naționala României U21 va începe campania în luna septembrie. Tricolorii fac parte din Grupa E, alături de Elveţia, Finlanda, Albania, Muntenegru şi Armenia.