Războinicele Bojanei Popovic au scos Franța în afara podiumului! Muntenegru a câștigat finala mică și medalia de bronz la Europene, după prelungiri!

Dacă ar fi să se dea și premiul pentru dezamăgirea Campionatului European de handbal feminin nu l-ar primi nici România, nici Țările de Jos sau Spania. Medalia ar sta la gâtul Franței, care după ce s-a prăbușit în semifinala cu Norvegia, în ultimele 8 minute, și cu Muntenegru a cedat finalul.

De altfel, Bojana Popovic, cum o știm deja, cu mânecile suflecate la marginea terenului, a știut pe ce butoane să apese la elevele ei. Iar prima repriză a fost câștigată de muntenegrence, cu 13 – 12.

Iar portărița Batinovici s-a transformat într-un adevărat coșmar pentru Franța care nu a reușit să marcheze vreun gol în primele 8 minute ale reprizei secunde. Dar ”vulpoiul” Olivier Krumbholtz și-a ridicat vedetele de 24 de karate de pe parchet, au revenit pe final și au egalat la 22 la ultima fază a meciulu.

Faza prealabilă reușitei a fost intens analizată de arbitre la monitorul video. Finala mică a Campionatului European a mers astfel în prelungiri. Iar istoria s-a scris în ultimul minut și jumătate al meciului: când Zaadi a ratat de la 7 metri, iar Muntenegru s-a dus la trei goluri. S-a încheiat 27-25, iar gazdele au pus mâna pe medalia de bronz.

 

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed