Scandal monstru la Rapid din cauza transferului lui Rareș Ilie la Nice. Florin Manea amenință că va merge la TAS după ce a cerut 30% din suma de transfer a lui Ilie, iar șefii giuleștenilor i-au transmis că nu îi vor da niciun ban.
În urmă cu 4 ani, între Florin Manea şi cei de la Rapid a fost încheiat un contract de colaborare de management sportiv cu Rapid. Impresarul ar fi primit un bonus de succes de 30% pentru fiecare transfer pe care clubul l-ar fi făcut.
Florin Manea a plecat de la Rapid în 2020, dar el pretinde că înțelegerea ar fi încă în vigoare.
Dialog uluitor între Victor Angelescu și Florin Manea
Florin Manea și Victor Angelescu, unul dintre finanțatorii Rapidului au avut un dialog spumos în cadrul emisiunii ProSport Live.
Victor Angelescu: Nu l-a adus Florin Manea pe Rareș Ilie la prima echipă.
Florin Manea: Eu am referate făcute înainte să îl ia Ovidiu Burcă, eu am recomandat o parte dintre jucători și era și Rareș Ilie.
Victor Angelescu: Nu vreau să intru în polemici. Probabil a fost întrebat și antrenorul de la U17.
Florin Manea: Eu nu am fost întrebat, am fost adus la o masă în care m-au întrebat pe cine recomand, iar eu l-am recomandat și pe Rareș Ilie. Ovidiu l-a văzut și l-a luat după ce l-am recomandat. Eu nu vreau să mă cert, dar consider că trebuie să fiu remunerat.
Contractul este făcut de mine, prezentat celor doi, Angelescu și Nicolescu, este semnat de domnul Olariu pentru că el avea drept de semnătură în acea vreme la FRF. Problema este că în urma acestui contract am fost remunerat timp de doi ani de zile. Eu nu cred că domnul Angelescu a făcut-o fără să citească acest contract. E greșeala dânsului dacă m-a plătit fără să îl citească. Mi se pare o lipsă de profesionalism. Plătești doi ani, iar apoi nu mai plătești.
Victor Angelescu: Eu am spus că nu am știut de acele clauze, eu am știut că a lucrat pentru noi și că l-am plătit. De clauze s-a ocupat Nicolescu. Să se meargă în instanță.
Florin Manea: Nu dă domnul Angelescu niciun euro. El este convins de ceea ce spune, eu de ceea ce spun, probabil o să ajungem la un litigiu.
Victor Angelescu: Ce să negociez?
Florin Manea: Nu mă duc eu la negocieri, am un avocat, nu facem stabor… Chiar mă bucur pentru ceea ce a făcut Rapid. (…)
Victor Angelescu: Vorbești urât de toată lumea, iar după ceri bani pe o muncă nefăcută.
Florin Manea: „Eu te-am prins cu minciuna”
Florin Manea: Eu te-am prins cu minciuna. Eu am dovezi. Nu vreau să mă cert cu tine, îți urez succez și Rapid să vândă pe milioane de euro. Eu aveam un procent de 20% la Antonio Sefer, iar când am plecat i-am zis să îmi facă actele pe acel procent, dar a zis că am 20% pe contractul ăla. Eu nu am mai primit 20% pe acel contract. E vina mea, eu cred că 30% sunt valabili, dar poate că dânsul m-a păcălit
Victor Angelescu: A expirat contractul, dar eu l-am păcălit.
Florin Manea: Ai promis că îmi trimiți hârtia, dar nu ai mai trimis-o
Victor Angelescu: Nu vreau să comentez, are hârtie semnată, poate nu știe de ea. Are hârtie. Îi confirm că dacă îl vindem pe Sefer el are hârtie și își va lua și banii. Nu mai știu procetul, dar are procent, e semnat.
Florin Manea: Să dea Dumnezeu să fie așa. Să îmi trimită și mie pentru că eu nu o am.
Victor Angelescu: Să zică dacă el chiar crede că merit 30% pe un contract expirat, mare rapidist.
Florin Manea: Nu sunt eu rapidist? Să îți aduc aminte când ai zis de față cu mine că Niculae nu e rapidist? Nu vreau să îmi conteste nimeni rapidismul. Poate să zică orice, dar nu asta.