Jucătorul dorit de Marius Şumudică nu mai vine la Rapid. Directorul sportiv al clubului Sepsi OSK este încrezător că Denis Ciobotariu nu va vrea să plece își va aprelungi contractul cu echipa de club.
Denis Ciobotariu este în ultimul an de contract cu Sepsi, iar Marius Șumudică este decis că îl vrea la Rapid.
Ratare de proporţii pentru Marius Şumudică!
Chiar dacă oficialii de la Rapid sunt încrezători că cele două păți vor ajunge la un acord, Attila Hadnagy speră ca jucătorul va accepta să continue la Sepsi. Acesta fiind în negocieri cu clubul pentru prelingirea contractului.
„Noi deja am luat legătura cu Ciobi (n.r. – Denis Ciobotariu). E un om și un jucător de luat exemplu pentru toată lumea, din toate punctele de vedere, sportiv și personal. Vrem să prelungim contractul și să mergem mai departe cu el.
Depinde și ce își dorește, tot ce pot să vă spun e că noi am intrat la negocieri, suntem în discuții, aceasta este poziția noastră. Ne dorim foarte mult să continuăm”, a dezvăluit oficialul lui Sepsi la gsp.ro.
„Rămâne în ultimele 6 luni de contract. Sunt discuții în prezent cu Sepsi și vom vedea. Șanse peste 50% (n.r. să se realizeze transferul)”, a declarat președintele giuleștenilor la Fanatik, despre transferul lui Denis Ciobotariu la Rapid.