Răsturnare de situaţie în cazul Sepsi-FCU Craiova! Anunţ despre arbitrul Andrei Chivulete. S-a aflat ce ar trebui să i se întâmple. După ce Comisia de Recurs a hotărât rejucarea partidei Sepsi – FC U Craiova, Adrian Porumboiu a analizat situația.
Fostul arbitru a vorbit și despre Andrei Chivulete. Porumboiu spune că acesta nu ar trebui să fie suspendat, în ciuda faptului că decizia sa a fost contrazisă de către Comisia de Recurs.
Adrian Porumboiu, critic la adresa lui Andrei Chivulete
Porumboiu a sugerat că Andrei Chivulete s-a pripit din dorința de a fi la modă. Spre deosebire de alţi oameni din fotbal, care îl vor afară din arbitraj, Porumboiu îi ia apărarea. „Chivulete junior s-a pripit, să nu spun altfel. Noi suntem foarte rapizi în a lua unele decizii care convin, sunt de actualitate cu ce se întâmplă în lume. Dacă ar fi ministru agriculturii sau premierul României, următoarea recomandare culinară ar fi gândaci cu usturoi.
Primul lucru pe care îl înveți când faci școala de arbitru este ca atunci când începi un joc, să-l și termini. El s-a grăbit atunci, nu știu ce treabă avea. Dar, după opinia mea, a durat foarte puțin și decizia a fost foarte repede. A fost ca un cowboy căruia i-a apărut o pălărie, nu a mai așteptat să apară și capul și a tras și în cap și în pălărie.
Nu trebuie sancționat, dar să nu facă prozeliți în rândul arbitrilor. Dar dacă Vassaras a apreciat chestia asta. Și Vassaras vine dintr-un mediu unde toți ați văzut, sau ați fost la meciuri în Grecia și se strigă orice fel. Cei de la Sepsi nu pot să se supere că li s-a strigat afară din țară într-un moment în care și noi românii vrem să plecăm din țară.
Eu cred că s-a strigat și din partea cealaltă, numai că Andrei Chivulete nu știe ungurește. De ce să-l pedepsești pe Chivulete când sunt niște instrucțiuni care se dau pe nepusă masa? E important că o eroare s-a îndreptat și rezultatul va fi cel care trebuia să se întâmple”, a afirmat fostul arbitru, conform Fanatik.
Un singur om din fotbal sare să-l apere pe arbitru
Laszlo Dioszegi s-a arătat indignat de ideea suspendării lui Chivulete. Patronul celor de la Sepsi crede că acest lucru ar fi o greșeală.
„Asta e cea mai mare problemă. Deci dacă un arbitru fluier regulament trebuie suspendat?! Ar fi cea mai mare greșeală! De ce e el vinovat? Acuma dacă și pe arbitri îi dăm afară din fotbal, cine o să mai aibă curajul să ia niște decizii drastice?
Și nu e vorba de xenofobie și de rasism, ci de orice decizie. Știm foarte bine cum a fost la cazul Bricheta. Nimeni n-a mai spus de ce nu s-a rejucat meciul pentru că trebuie să se joace pe teren și că jucătorii au fost dezavantajați sau cu nocturnele, cu Poli Iași și cu Poli Timișoara. Deci au fost multe meciuri.
Și acum văd că nimeni nu a fost lângă noi. Toată lumea a spus să se rejoace. Așa am spus și eu… Asta e o enormitate. Cine o să mai aibă curajul să aplice regulamentul?”, a declarat patronul echipei Sepsi, conform aceleiași surse.