Răsturnare de situație în cazul judecătoarei care a fost acuzată de luare de mită! Cum a scăpat soția lui Marcel Pușcaș. Dezvăluiri incredibile

Răsturnare de situație. Soția lui Marcel Pușcaș scapă de problemele pe care le avea cu legea. Judecătoarea Elena Burlan Pușcaș era implicată într-un dosar de corupție în care primise pe fond 3 ani și 6 luni de închisoare, dar faptele s-au prescris.

Ultimul termen a avut loc la ÎCCJ pe 15 decembrie 2022. Atunci DNA a depus o cerere de sesizare a Curșii de Justiţie a Uniunii Europene, așa cum se procedează în cazul în care faptele se prescriu, scrie Libertatea.

„În toate tratatele de aderare la UE, România s-a angajat să combată corupția”, a spus reprezentanta Parchetului, în sala de judecată.

Președinta completului de judecată a respins însă cererea și a decis ca martorul existent să nu mai fie audiat. Astfel, procurorii nu au avut nicio soluție și au cerut încheierea procesului. Și asta pentru că faptele pentru care era judecată soția lui Marcel Pușcaș au fost comise în 2009 și s-au prescris în 2019.

Judecătoarea Elena Burlan Pușcaș era acuzată că a primit mită peste 50 de mii de euro de la membrii unui clan pe care îi judeca pentru tentativă de omor.

Legea prevede că, după încetarea procesului, magistraţii îşi primesc înapoi drepturile salariale, dar şi vechimea în muncă. Elena Burlan-Puşcaş a declarat însă potrivit stenogramelor că vrea să iasă la pensie având 25 de ani de când profesa.

Verdictul final va fi dat de Înalta Curte de Casație și Justiție pe 19 ianuarie.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed