Rapidiștii au reacționat după revenirea celor de la Dinamo în Superliga! Ce mesaj au transmis aceștia

Rapidiștii au reacționat după revenirea celor de la Dinamo în Superliga! S-a aflat ce mesaj au transmis aceștia după meciul cu FC Argeș.

Dinamo a reușit să revină în primul eşalonul, după victoria din tur, scor 6-1, de pe Arena Naţională. În manșa retur, jucată la Mioveni cu cei de la FC Argeș, au pierdut meciul, scor 4-2. Asta în vreme ce piteștenii au retrogradat.

Rapidiștii au reacționat după revenirea celor de la Dinamo în Superliga

Dintre formațiile din Superliga, cei de la Rapid au fost singurii care au venit cu o reacție după succesul „câinilor roșii”.

„Din sezonul viitor se reiau duelurile cu rivalii noștri din Ștefan cel Mare”, au scris rapidiștii pe paginile de socializare.

În sezonul 2021-2022, Rapid și Dinamo s-au întâlnit de trei ori, însă „roș-albii” n-au reușit să câștige nicio partidă. Cei de la Rapid s-au impus cu scorul de 3-1 în play-out, în vreme ce meciurile din sezonul regulat s-au terminat la egalitate, scor 1-1.

După meciul de la Mioveni, Dinamo a sărbătorit promovarea în Superliga cu muzică, șampanie și voie bună. „Câinii roșii” au purtat tricouri pe care era scris mesajul: „Keep calm / We are back” (“Rămâneți calmi / Am revenit”).

Mai apoi, jucătorii plecați la vestiare au început să fredoneze imnul echipei lor. Vlad Iacob, administratorul special al celor de la Dinamo, a fost și el prezent la petrecere. Acesta a fost stropit cu șampanie de către fotbaliști. Mai spre finalul evenimentului a apărut și Ovidiu Burcă, al cărui nume a fost scandat de jucătorii săi.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed