Rapidistele învață cum se ,împușcă, un titlu. La poligon!

Lidere în Liga Florilor, handbalistele de la Rapid au vrut să le arate adversarelor cât sunt de periculoase și în afara terenului.

Astfel, Sorina Tîrcă și Dorina Korsos au mers la poligon și au pus ochii pe ținte, la fel cum au făcut-o pe cele două trofee, campionat și Cupa României, de care sunt atât de aproape în acest sezon.

„Am avut ceva emoții pentru că am tras cu armă reală pentru prima dată. Mi s-a părut mai greu decât la handbal, dar m-am descurcat foarte bine. Sper că adversarelor le va fi și mai frică de noi acum. A fost o experiență foarte plăcută și inedită”, mărturisește fiica marii handbaliste Mariana Târcă, Sorina.

Câștigătoare de trei ori a Ligii Campionilor cu Gyor, Dorina n-a ratat nici o țintă, nici când a tras cu pistolul, nici cu pușca.

„Îmi place foarte mult tirul, de altfel acasă, în Ungaria, merg alături de familie în poligon sau la paintball. Mi-aș aduce toate colegele sa tragă, sunt convinsă că s-ar descurca la fel de bine pentru că noi avem ținte bune. Am putea face un teambuilding aici înainte de meciul cu Vâlcea”, dezvăluie Dorina Korsos.

Cu gândul la Liga Campionilor

Ultimele două săptămâni ale sezonului sunt de foc pentru rapidiste. Mai au de jucat trei partide în campionat ( maine cu Bistrița, apoi Craiova și Vâlcea) și sunt la un punct în fața urmăritoarei CSM București.

Rapidistele se luptă și pentru Cupa României, în acest week-end având loc la Mioveni Final Four-ul. Jucătoarele din Giulești întâlnesc sâmbătă pe Rm. Vâlcea, iar în cealaltă semifinale se întâlnesc CSM București și Măgura Cisnădie.

„Sunt săptămâni dure, cu antrenamente intense, dar îmi convine așa. Mie îmi place mai mult să am antrenament și meci, decât să am o zi liberă. Sunt pentru prima dată în România și mi-aș dori mult să plec acasă cu cele două trofee puse în joc. Nu vreau să aleg între ele pentru că sper să le câștigăm”, spune Dorina Korsos.

„Suntem nerăbdătoare să ajungem la ultimul meci și să jucăm cu titlul pe masă. Am muncit enorm și cred că merităm să câștigăm campionatul. Este foarte dificil acest final de sezon, ne așteaptă meciuri grele, ne dorim titlul și calificarea în Liga campionilor. Ș

tiam că va fi un sezon foarte dificil pentru că multe echipe au jucătoare foarte bune, doar că nu mă așteptam să fim noi în ipostaza aceasta”, adaugă și Sorina Tîrcă.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed