Rapid are planuri mari pentru sezonul următor, iar giuleștenii își doresc să facă mai multe transferuri importante în această vară.
Primul fotbalist acontat de rapidiști a fost Paul Iacob, fostul căpitan al celor de la Chindia Târgoviște. Lista lui Adrian Mutu este însă una lungă, iar în vederile „Briliantului” a intrat și Cristi Ganea, jucător care în prezent evoluează în Grecia, la Aris Salonic.
Dorit de către Adrian Mutu la Rapid, Ganea i-a anunțat pe giuleșteni că nu își dorește să revină în Liga 1, anunță Sport.ro, potrivit digisport.ro. Motivul acestei decizii este reprezentat de faptul că fundașul își dorește să continue în străinătate și din sezonul următor.
Pe urmele fotbalistului român sunt israelienii de la Hapoel Be’er Sheva, însă cei de la Aris vor să îi prelungească înțelegerea jucătorului. Cristi Ganea ar urma să ia decizia finală în perioada următoare, însă un lucru este cert: a refuzat propunerea Rapidului și nu dorește să revină în fotbalul românesc în viitorul apropiat.
Deși se află în vacanță în momentul de față, Adrian Mutu nu are timp de liniște, iar antrenorul Rapidului este cu gândul la noua ediție de campionat. „Briliantul” a vorbit despre transferurile pe care le așteaptă în această vară și a spus că a transmis deja conducerii lista cu fotbaliștii pe care îi vrea în Giulești.
„Am cerut clubului, clubul ştie pretenţiile mele în funcţie şi de obiectivele pe care le avem, şi sper ca jucătorii să fie aduşi cât mai repede.
Venirea domnului Şucu e un plus poate la nivel moral, dar eu cred că Victor Angelescu şi-a făcut foarte bine treaba până acum. Să nu uităm unde a fost clubul ăsta acum câţiva ani şi unde este acum. Normal că la noi, în următorii ani, asta se doreşte la un club ca Rapid (n.r. să se bată la campionat), dar trebuie să o luăm step by step, pas cu pas şi să vedem unde putem ajunge.
Pentru că uneori nu este bine să arzi etapele. Bineînţeles că mie mi-ar plăcea pentru că sunt actualul antrenor al Rapidului şi normal că mi-aş dori să fie o investiţie cât mai mare şi să-mi aducă jucători cât mai buni”, a declarat Adrian Mutu la sărbătoarea dedicată campioanelor de la echipa de handbal a Rapidului.