Rapid a deraiat în Oltenia! FCU Craiova a făcut instrucţie cu liderul din Superliga şi a obţinut o victorie uriaşă. Echipa lui Marius Croitoru i-a subordonat pe giuleşteni tot meciul. Fără Adrian Mutu, operat, vişinii nu au avut nicio şansă la Târgu Jiu.
FCU Craiova – Rapid 1-0, dar băieţii lui marius Croitoru au controlat tot meciul. Doar ratările lui Iancu, Bauza sau Bahassa au făcut ca scorul să nu fie mai mare.
FCU Craiova a făcut instrucţie cu liderul din Superliga
Fără Adrian Mutu, operat de apendicită, Rapid nu a jucat nimic la Târgu Jiu. FCU Craiova a dominat meciul de la un capăt la altul. Mai mult, oltenii au fost cu un om în minus încă din prima repriză. Ioniţă a fost eliminat direct, după o intrare criminală asupra lui Achim.
Craiova şi-a făcut meciul uşor şi a marcat după o fază genială a lui Gabi Iancu. Pasa senzaţională a acestuia l-a lăsat singur pe Sidibe care a marcat din apropiere. Arbitrul a avut nevoie de VAR pentru a valida un gol evident. S-a terminat FCU Craiova – Rapid 1-0 şi oltenii urcă pe loc de play-off. Au 14 puncte şi au urcat pe locul 6. De partea cealaltă, giuleştenii rămân lideri în Superliga, chiar dacă au încasat a treia înfrângere din acest sezon.
FCU Craiova – Rapid, echipele de start
FCU Craiova: R. Popa – R. Negru, Duarte, Papadopoulos, Huyghebaert – Van Durmen, Vl. Achim – Sidibe, Baeten, Bahassa – Iancu
Rezerve: Mogoșanu – Paramatti, Enache, Dr. Albu, D. Croitoru, Marquet, Chițu, Bauza, G. Ganea
Antrenor: Marius Croitoru
Rapid: H. Moldovan – Onea, Săpunaru, Dr. Grigore, Jr. Morais – Kait, Al. Albu, Al. Ioniță II – Sefer, Dugandzic, Mățan
Rezerve: Drăghia – Ignat, Al. Iacob, A. Ciobanu, Crepulja, Pănoiu, Papeau, V. Costache, Fl. Ștefan
Antrenor: Adrian Mutu
Stadion: Municipal, Târgu Jiu
Arbitru: Marian Barbu / Asistenți: Andrei Constantinescu și Stelian Slabu
Arbitru VAR: Ovidiu Hațegan / Arbitru AVAR: Adrian Vornicu