Rafa Nadal, ironic la adresa lui Novak Djokovic. Ce i-a transmis spaniolul după ce a revenit în circuit

Rafa Nadal, ironic la adresa lui Novak Djokovic. S-a aflat ce i-a transmis spaniolul după ce a revenit în circuit. Nimeni nu se aştepta la asemenea contre între cei doi mari campioni. La mijloc, este prins Roger Federer.

Spaniolul a rămas în relații foarte bune cu Roger Federer, retras din tenis, dar nu același lucru se poate spune și în privința liderului mondial.

Rafa Nadal, ironic la adresa lui Novak Djokovic

Rafael Nadal a revenit în tenis după o pauză de aproape un an. O accidentare l-a ținut departe de terenul de tenis. După o operație suferită în vara anului trecut, fostul lider mondial a revenit la și a disputat primele meciuri oficiale.

Fostul lider mondial a acordat un interviu pentru El Pais în care a vorbit despre rivalitatea cu Novak Djokovic și Roger Federer.

Nadal a rămas prieten cu elvețianul, retras din tenis, dar în privința relației cu Djokovic lucrurile stau diferit. Spaniolul l-a înțepat pe lideul mondial, și spune că deși statistica este de partea sa când vine vorba despre rezultate, Federer a fost mereu extrem de elegant.

„De când am amintiri despre tenis, Federer este jucătorul care m-a impresionat cel mai mult. Cel care m-a distrat cel mai mult. Cel care m-a emoționat cel mai mult.

Văzându-l pe Federer jucând, m-a emoționat mai mult decât a făcut-o Djokovic. Iar în cele din urmă, tenisul este despre emoție. Emoția este cea care te atrage”, a spus Rafael Nadal, într-un interviu pentru El Pais.

„Eleganța împotriva unui războinic”

„Sunt mai mulți factori. Câțiva nu o să îi spun deoarece îmi e dificil și nu e rolul meu să comentez asta. Dar în ceea ce privește tenisul e clar. Este o combinație de stiluri radicale.

Roger reprezenta perfecțiunea în termeni de estetică, eleganță și tehnică. Am și eu o tehnică bună, dar nu e același lucru cu estetica. Sunt două lucruri diferite. El avea o tehnică incredibilă, făcea lucrurile cu o frumusețe și o eleganță impresionantă.

Când mi-am început ascensiunea, el era numărul 1 în lume, iar eu un rival cu părul lung și cu un fizic exuberant. Eleganță împotriva unui războinic. A fost o combinație unică de personalități și stiluri. Toate acestea, combinate cu multe meciuri pe marile arene ale lumii, au transformat rivalitatea noastră în ceva care însemna mai mult decât orice meci”, a mai spus spaniolul.

Nadal a jucat primul meci oficial după aproape un an. A făcut pereche cu Marc Lopez la dublu în turneul de la Brisbane. Spaniolii au pierdut în primul tur, 4-6, 4-6, în fața australienilor Max Purcell / Jordan Thompson.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed