Prima reacție oferită de Radu Drăguşin după ce și-a lăsat echipa să joace în 10 oameni. Eliminarea de la meciul cu Qarabag nu i-a împiedicat pe englezi să se impună în primul meci din Europa League.
Radu Drăgușin a fost titular la meciul de debut în Europa League al echipei sale, însă, din cauza unei greșeli comise, a fost eliminat după doar 8 minute.
Radu Drăguşin rupe tăcerea!
Mai exact, Micky van de Ven a căutat să îi dea lui Radu Drăgușin o pasă, însă acesta nu a reușit să preia mingea, iar adversarul a intrat în posesia balonului și s-a îndreptat periculos către poarta celor de la Spurs. Radu a încercat să îl oprească printr-un fault din postura de ultim apărător, astfel că a fost eliminat.
Echipa a obținut victorie, 3-0, însă românul a fost criticat de o parte dintre suporteri, iar specialiști i-au oferit note destul de mici. The Sun i-a oferit nota 1, iar Daily Mirror 2.
La aproximatin o zi distanță, Radu Drăgușin a încărcat un mesaj pe contul său de Instagram, unde și-a cerut scuze pentru greșeala comisă.
„În mod cert nu a fost modul în care voiam să încep pe plan personal aventura noastră europeană, dar echipa este cea mai importantă și colegii mei au făcut un meci incredibil, obținând toate punctele.
Am făcut o greșeală din care trebuie să învăț. Trebuie să continui să muncesc din greu în procesul meu de dezvoltare.
Sunt recunoscător pentru toate mesajele primite, vă sunt veșnic recunoscător pentru sprijin. COYS”, a scris Drăgușin.
Reacția lui Ange Postecoglou la eliminarea lui Radu. „Nu a fost un start ideal de meci. Nu am fost mulțumit pentru că am simțit că am început foarte neglijent. Am vorbit despre a începe cu un ritm ridicat. Am fost pasivi când am pasat, iar când se întâmplă asta cineva se deconectează. Reacția de după aceea a fost bună, dar nu sunt mulțumit de început”, a spus antrenorul lui Spurs.