Radu Drăgușin nu vrea să meargă la Genoa! Ultimele detalii despre transferul lui

Transferul lui Radu Drăgușin (20 de ani) la Genoa părea iminent, însă momentan lucrurile stau pe loc.

Asta deoarece fundașul român i-ar fi spus „nu” formației din eșalonul italian secund, potrivit presei din Italia. Fotbalistul lui Juventus nu dorește să joace la acest nivel, iar impresarul său a vorbit recent despre situația sa.

În cadrul unui interviu acordat în Italia pentru cei de la Calcio, Florin Manea a dezvăluit că Drăgușin încă nu a luat o decizie legată de mutarea la Genoa, conform digisport.ro.

„Va fi în Liguria săptămâna viitoare? Nu suntem 100% siguri. Este un proiect serios acolo, dar nu putem spune că mergem la Genoa. Este onorat de interesul lor, dar, cu tot respectul pentru cei de la Genoa, nu ne-a sunat Real Madrid.

Radu a fost dezamăgit. Mi-a arătat mesajul lui Chiellini, care m-a impresionat. Știe că trebuie să muncească din greu și am încredere în el. În viitor, sunt convins că va fi pregătit pentru un club mare precum Juventus.

Chiar dacă anul trecut nu ne-a mers așa cum am vrut, mie nu mi s-a părut atât de rău. Desigur, Juventus este la un nivel foarte înalt și nu pot să spun că greșește.

Radu va fi un jucător important pentru că, în 15 ani, n-am mai văzut un jucător să facă ce face el. Va ajunge la un nivel înalt, iar apoi vom vedea dacă Juventus a făcut sau nu o greșeală”, a declarat Manea, conform Tutto Juve.

Chiar dacă afacerea părea iminentă, se pare că a intrat recent în impas, conform presei italiene. Gazzetta a anunțat joi că Drăgușin nu a reușit să ajungă până acum la un acord cu Genoa.

Asta deoarece fundașului central i-ar surâde un transfer în afara Italiei. Dar, mai important, Drăgușin nu dorește să evolueze în eșalonul italian secund.

Aceeași sursă menționează că, la momentul actual, atât Juventus, cât și Genoa încearcă să îl convingă pe Drăgușin să semneze totuși cu formația recent retrogradată.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed