Radu Drăgușin, în vizorul antrenorului! Ce a spus Ange Postecoglou după ultimul meci. Tricolorul, printre cei mai slabi de pe teren

Tottenham nu s-a putut impune în fața celor de la Bournemouth, scor final 0-1, cu Radu Drăgușin pe teren! Internaționalul român a făcut echipă cu Ben Davies în centrul defensivei.

Galezul a părăsit terenul accidentat, alăturându-se celorlalți doi fundași indisponibili, și anume, Micky Van de Ven și Cristian Romero. Prin urmare, Drăgușin va rămâne singurul stoper apt de joc în lotul lui Tottenham.

Radu Drăgușin, în vizorul antrenorului!

Bournemouth a deschis scorul partidei în minutul 17. Drăgușin a fost considerat vinovat pentru golul încasat de către Tottenham.

„Aducerea unui nou fundaș central în ianuarie este obligatorie pentru că lucrurile se pot înrăutăți doar din punct de vedere al accidentărilor, cunoscând norocul lui Tottenham!”, au transmis cei de la Football London.

Ange Postacoglou, antrenorul englezilor, nu a dorit să pună mult accent pe faza golului.

„Ben Davies are o problemă musculară. El și Radu au jucat fiecare meci. Este singura poziție în care nu putem roti jucătorii. Cu siguranță va lipsi o perioadă lungă de pe teren, însă va trebui să așteptăm și să vedem cât mai exact. Este o consecință a lotului pe care îl avem acum la dispoziție.

A fost o prestație foarte dezamăgitoare. Am început meciul bine, așa cum ne-am dorit, am controlat, însă am încasat ușor un gol. E greu să joci la Bournemouth în aceste condiții, ei preferă să se retragă și să joace fotbalul pe care îl vor, pe contraatac, iar noi să ne deschidem!”, a spus Ange Postecoglou, potrivit Football London.

Radu Drăgușin a înregistrat opt partide consecutive ca integralist la Tottenham, în această stagiune.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed