Radu Drăguşin, dat de gol! Dezvăluiri emoţionante ale tatălui tricolorului. S-a aflat cum a reuşit fundaşul să ajungă la Tottenham și să devină cel mai scump jucător român din istorie.
Radu Drăgușin a bătut palma cu gruparea britanică, și va fi legitimat la Tottenham până în 2029, unde va încasa un salariu de 3 milioane de euro, anual.
Radu Drăguşin, dat de gol!
Tatăl lui Radu Drăgușin a vorbit despre sacrificiile pe care fiul său le-a făcut de când și-a început cariera, în 2013, până în prezent.
„Nu sunt întâmplătoare deloc aceste lucruri. Acum depinde de mediul din care provine copilul și ce ambiție are. Depinde mult de capacitatea lui de a renunțța la foarte multe lucruri în timpul copilăriei. Radu și-a sacrificat copilăria. La două antrenamentele pe zi, școală între ele, să te și odihnești, recuperezi, alimentezi corect, nu e deloc ușor.
Dacă ne aducem bine aminte, Radu a luat BAC-ul aproape de 9.50. La colegiul de la Juve a luat premiul întâi, în primul său an acolo. Când avea în jur de 8-9 ani, afară era undeva prin ianuarie, zăpadă mare, iar la 7 și jumătate dimineața avea anternament într-un balon.
La ora 6 s-a trezit, m-a trezit și pe mine si a zis să mergem la antrenament. Poți să spui nu unui copil care vrea să facă asta la 6 dimineața? N-ai voie! S-a văzut de mic că vrea să facă performanță”, a spus tatăl lui Radu, pentru digisport.ro.
Dezvăluiri emoţionante ale tatălui tricolorului
„Am văzut și eu imaginile din 2018. Ca și atunci, când făcea primul pas spre fotbalul mare, eram foarte mândru. Și acum sunt la fel, foarte mândru de ce a făcut el. Am vorbit cu el astăzi, bineînțeles.
Era emoționat, fericit și extrem de hotărât. Așa cum și-a planificat de mic, când a plecat la Juventus să demonstreze și să convingă de valoarea lui. Cu acest gând a plecat și azi-dimineață de la Genoa către Londra”, a declarat Dan Drăgușin, pentru sursa menționată mai sus.