Radu Drăguşin a plecat definitiv de la Juventus! Genoa a plătit pentru român o sumă mare

Internaţionalul român Radu Drăguşin (20 ani) i-a costat pe cei de la Genoa 6 milioane de euro, o sumă mare, dacă ne gândim la faptul că vorbim despre o echipă retrogradată în Serie B.

Pe de altă parte, patronii genovezilor au afaceri multe şi profitabile. Iar în fotbal, pe lângă Genoa, deţin procente importante la Standard Liege şi la FC Paris şi sunt acţionari minoritari la Sevilla, conform digisport.ro.

Drăguşin a fost cedat definitiv de Juventus şi a semnat un contract pe cinci ani, până în 2027, conform jurnalistului Nicolo Schira.

Cele două cluburi mai fac un transfer împreună. Fundaşul stânga Andrea Cambiaso va fi vândut de Genoa lui Juventus cu 10 milioane de euro.

„Mi-a arătat (n.r. Radu Drăguşin) mesajul lui Chiellini, care m-a impresionat. Știe că trebuie să muncească din greu și am încredere în el. În viitor, sunt convins că va fi pregătit pentru un club mare precum Juventus.

Chiar dacă anul trecut nu ne-a mers așa cum am vrut, mie nu mi s-a părut atât de rău. Desigur, Juventus este la un nivel foarte înalt și nu pot să spun că greșește.

Radu va fi un jucător important pentru că, în 15 ani, n-am mai văzut un jucător să facă ce face el. Va ajunge la un nivel înalt, iar apoi vom vedea dacă Juventus a făcut sau nu o greșeală”, a declarat Manea, conform Tutto Juve.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed