Promisiunea lui Nicușor Stanciu pentru fani! Ce le-a transmis suporterilor înaintea EURO 2024. România are gânduri mari în Germania

Mesajul transmis de Nicușor Stanciu pentru suporterii echipei naționale. Căpitanul României îi asigură pe fani că vor da tot pe teren la primul meci din grupă. Vor arăta mai bine decât în preliminarii.

Echipa naționala a României urmează să joace marți, de la ora 21:30, pe stadionul Stelei, amicalul cu Bulgaria.

Nicușor Stanciu, mesaj important pentru fani

Înaintea meciului direct, Nicușor Stanciu a fost prezent alături de selecționerul Edi Iordănescu la conferința de presă premergătoare, acolo unde a vorbit despre ambiția pe care o au jucătorii convocați, pentru EURO.

Căpitanul echipei naționale îi asigură pe suporteri că vor da cu siguranță tot ce au mai bun pe teren, și nu vor renunța usor la luptă.

„Suntem încrezători înaintea acestor două meciuri amicale (n.r. – cu Bulgaria şi Liechtenstein), apoi mai avem o săptămână să ne pregătim pentru EURO 2024. Am vorbit tot timpul despre unitate lşi spiritul echipă, am demonstrat asta în preliminarii, când multă lume nu se aştepta.

Forţa grupului continuă să crească încrederea dintre noi este ceva deosebit. Nu pot să vă promit nimic acum. Cert este că vom da totul la fiecare meci la acest European şi nu vom avea regrete după meci. Nu mă gândesc la un meci de fotbal ca o presiune. Sunt alţi oamenii care sunt sub presiune mai mare.

Cred că trebuie să ne bucurăm de fotbal, să fim încrezători, să fim conştienţi că acolo este alt nivel. Muncim împreună să ajungem la cea mai bună versiune a noastră. Toţi ne gândim la meciul cu Ucraina, primul meci, şi apoi vom vedea unde vom ajunge.Sper să fiom toţi sănătătoşi să mergem în această formulă în Germania”, a declarat Nicușor Stanciu.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed