Blue Air a sistat zborurile de pe aeroportul Otopeni, iar această situație provoacă probleme și suporterilor FCSB care se pregăteau să plece spre Londra, pentru meciul cu West Ham.
Criza Blue Air îi afectează pe suporterii FCSB
Sute de suporteri ai celor de la FCSB aveau bilete cumpărate pentru deplasarea la Londra, la compania Blue Air.
Din moment ce compania a sistat zborurile de pe Aeroportul Otopeni suporterii s-au trezit, cu o zi înainte de meci, că nu mai au mijloc de transport.
Fanii s-au reorganizat rapid și au încercat să schimbe biletele pe ultima sută de metri, chiar dacă asta generează costuri suplimentare, însă nici un efort nu pare a fi prea mare atunci când mergi în deplasare cu echipa favorită.
Liderul suporterilor FCSB, Gheorghe Mustață, a explicat că întreaga deplasare s-a transformat într-un adevărat coșmar. Suporterii vor face nu mai puțin de trei escale pentru a ajunge la Londra.
„Eu plec în Anglia la ora 15:00. Vă dați seama că a fost haos și în rândul nostru, deoarece foarte mulți dintre noi aveam bilete luate prin Blue Air. A trebuit să facem toate eforturile posibile să ni le schimbăm cât mai repede, iar acum se va pleca de pe Otopeni în Istanbul, iar de acolo în Olanda. Apoi din Olanda se va pleca în Anglia, Sunt câteva escale, dar nu mai avem ce face și trebuie să ne chinuim un pic mai mult cu transportul.
Vă asigur că tot o să fim vreo 7.000 de fani români la meci, deoarece foarte mulți suporteri ai noștri din diaspora ne vor aștepta acolo”, a spus Mustață pentru Prosport.
West Ham-FCSB se joacă joi, de la ora 22:00, fiind primul meci pentru echipa lui Nicolae Dică în grupele Conference League.