Carlo Ancelotti este în alertă după ce Kylian Mbappe a cerut schimbarea în timpul meciului cu Alaves. Starul francez se teme să nu existe complicați și să nu poată fi disponibil pentru derby-ul cu Atletico Madrid.
Real Madrid s-a impus în fața celor de la Alaves cu scorul de 3-2. Cele trei goluri ale echipei lui Carlo Ancelotti au fost înscrise de Lucas Vazquez, Kylian Mbappe și Rodrygo. Pentru Alaves au înscris Carlos Benavidez și Kike Garcia.
Probleme pentru Kylian Mbappe!
Carlo Ancelotti a trecut prin clipe de suspans la meciul de marți seara.
Cele două goluri înscrise de Alaves au fost înscrise pe final de meci, în minutele 85 și 86, ceea ce l-a făcut pe Ancelotti să creadă că rivala din Spania poate să revină, ceea ce nu s-a întâmplat și tehnicianul de la Real Madrid a respirat ușurat.
Doar că, înaine de asta, în minutul 80, Kylian Mbappe a cerut să fie schimbat din cauză că nu se simțea bine, ceea ce le-a pus un semn de întrebare oficialilor clubului.
La final de meci, Carlo Ancelotti a vorbit despre starea jucătorului. „E bine, a fost puţin încordat şi de aceea a cerut să fie schimbat, pentru a evita orice problemă. Se descurcă foarte bine. Am jucat foarte bine şi ne îmbunătăţim jocul. Vrem să o ţinem tot aşa şi să jucăm la fel duminică, atunci când ne aşteaptă un meci extrem de solicitant”, a declarat Carlo Ancelotti, potrivit marca.com.
Pentru a fi siguri că nu este pusă în pericol starea de sănătate a acestuia, dar și pentru a se asigura ca este apt pentru meciul cu Atletico Madrid de pe 29 septembrie, Mbappe va efectua o serie de teste.