Probleme pentru femeia celebră părăsită de Cristi Borcea! S-a decis să dea cărţile pe faţă. Şi-a refăcut viaţa după drama pe care a trăit-o. Este vorba despre mama copiilor fostului şef al lui Dinamo.
Prima soţie a lui Cristi Borcea a avut probleme de sănătate recent. Chiar aceasta a făcut mărturii emoţionante.
Probleme pentru femeia celebră părăsită de Cristi Borcea!
Mihaela Borcea şi-a refăcut viaţa după ce fostul şef al lui Dinamo a retras-o din ultima afacere în care mai era implicată alături de milionar. Femeia care are trei copii cu fostul patron al lui Dinamo nu se mai ocupă de hotelul din Olimp al milionarului.
Mihaela a fost căsătorită cu Cristi Borcea timp de 23 de ani, în perioada 1988 – 2011. Aceasta spune că se bucură de timpul liber pe care îl are. Face mult sport şi a slăbit 10 kilograme. „În ianuarie, analizele nu mi-au ieșit prea bine. Stresul a atins cote maxime până atunci. Mă bucur de casa mea, în care nu prea am fost prezentă până acum. Acum mă ocup de mine. Am slăbit deja vreo zece kilograme.
În primul rând, e vorba de liniștea pe care o ai, fără stres. Fac și sport, nu mai mănânc după o anumită oră. Anul acesta e o noua Mihaela Borcea, care a învățat să trăiască cu adevărat. La sală am început să merg constant din februarie. Când vrei să te ocupi de tine, nu mai poți face afaceri. Mai am și acum, dar mult mai ușor’”, a declarat Mihaela Borcea, conform viva.ro.
Prima soţie a lui Cristi Borcea este gata să ajungă şi în faţa altarului. Mihaela Borcea şi Sorin Rap, alături de care trăieşte o frumoasă poveste de dragoste, au decis să facă pasul cel mare. Nu se va căsători însă la Starea Civilă cu iubitul său. „Va avea loc o slujbă la biserică, pentru că nu poți trăi în păcat. Eu sunt cu frica lui Dumnezeu„, spunea Mihaela Borcea, în urmă cu ceva timp.