Evoluțiile lui Dennis Man și Valentin Mihăilă din cadrul duelului Parma vs. Lecce, au fost caracterizate în doar patru cuvinte! Jurnaliștii din Cizmă au putut observa clar emoțiile grupării celor doi român. Seara s-a încheiat cu o remiză, 2-2.
Parma a reușit să întoarcă scorul în prelungirile partidei, după ce Lecce a condus cu 2-0, pe toată durata serii. Dennis Man și Mihăilă au fost titulari.
Probleme pentru Dennis Man: „Mult fum fără foc!”
Cei doi internaționali nu au avut evoluții notabile.
Parma Live i-a acordat nota 6 lui Dennis Man: „A fost printre cei mai periculoși jucători ai Parmei, atât în prima repriză, cât și în cea de-a doua repriză. Totuși, îi lipsește puțină precizie în fața porții, dar trebuie să spunem că acest lucru i se datorează și lui Falcone și apărării adverse!”.
În cazul lui Valentin Mihăilă, situația a fost și mai dezamăgitoare: „A alergat mult, dar nu a avut luciditate pe faza ofensivă. Per total, mult fum fără foc, mai ales în ultimii 20 de metri!”.