Probleme mari pentru Zeljko Kopic. Antrenorul lui Dinamo a spus ce se întâmplă la echipă înaintea meciului cu Petrolul. Nu a uitat nici acum înfrângerea cu CFR Cluj.
Tehnicianul a recunoscut că o parte dintre jucătorii săi au dificultăți la duelurile 1 la 1, atât în atac, cât și în apărare. Dinamo – Petrolul, în etapa a doua a Superligii, se joacă duminică, de la ora 22:00.
Probleme mari pentru Zeljko Kopic. Ce a observat antrenorul
Zeljko Kopic a aflat ce probleme au jucătorii săi. Chiar dacă a fost mulțumit în mare parte de jocul lui Dinamo cu CFR Cluj, croatul spune că trebuie să mai lucreze la unele aspecte.
Antrenorul nu a trecut nici acum peste înfrângerea suferită în fața fostei campioane a României, scor 2-3.
„Nu vă doresc să fiți în poziția mea, să ai 2-0 și să pierzi meciul. Am avut multe momente bune la Cluj, prima jumătate de meci a fost bună, am avut ambiție, am fost buni în dueluri, am avut ocazii. Am făcut acel penalty din lipsă de concentrare, i-am băgat pe cei de la CFR Cluj în meci.
Am mai avut ocazii, dar am pierdut meciul. Sunt mulțumit de unele lucruri, dar nu e bine pentru echipă când pierzi așa. Am băgat mulți tineri, vreau să insist pe asta și să văd cât pot da în acest moment. Săptămâna aceasta a fost bună, nu avem probleme de lot.
Eram bine structurați când am primit golul al treilea, dar duelurile din defensivă nu au fost cum au trebuit. În unele momente trebuie să fii mai bun decât adversarul în duelul 1 la 1. Trebuie să fim la un nivel mai înalt, insist pe asta, lucrăm la antrenament și sper să rezolvăm problema duelurilor 1 la 1.”, a declarat Kopic la conferința de presă premergătoare meciului cu Petrolul.
Dinamo vrea să mai aducă jucători
Antrenorul croat a dezvăluit că mai așteaptă câțiva jucători.
„Încercăm să mai aducem jucători, să fie luptă pe posturi. E foarte important pentru mine să putem conta pe jucătorii de acum încă 3-4 ani, să nu schimbăm lotul în fiecare an.
Asta vreau, să facem o echipă puternică de acum. Vrem ca Dinamo să fie o echipă bună în fotbalul românesc, așa cum merită”, a mai spus Kopic.