Probleme mari pentru Edi Iordănescu! S-a aflat chiar înaintea meciului. Încă un jucător român s-a accidentat

Probleme mari pentru Edi Iordănescu! S-a aflat chiar înaintea meciului. Încă un jucător român s-a accidentat. Selecţionerul a pierdut deja doi oameni importanţi şi mai pierde unul înaintea disputei cu Columbia.

Edi Iordănescu nu poate pregăti EURO 2024 cu tot lotul valid. După un joc prost cu Irlanda de Nord, tricolorii se pot revanșa împotriva Columbiei, în următorul amical.

Probleme mari pentru Edi Iordănescu!

Edi Iordănescu are însă probleme de lot înaintea meciului cu Columbia, care se va disputa la Madrid, pe 26 martie, de la ora 21:30. Jucătorii naționalei au efectuat un antrenament înainte de meciul care se va disputa la Madrid.

Florin Tănase a ieșit la antrenamentul de sâmbătă alături de coechipierii săi și era într-o formă foarte bună. Cu toate acestea, Tănase a resimțit dureri musculare în timpul ședinței de pregătire.

Florin Tănase nu a jucat niciun minut în partida de pe Arena Națională în care ”tricolorii” au terminat la egalitate, scor 1-1, cu reprezentativa Irlandei de Nord. Situația fotbalistului va fi evaluată în următoarele ore. Tot atunci se va lua o decizie dacă el va fi apt sau nu pentru întâlnirea împotriva Columbiei, potrivit fanatik.ro.

Naționala României va pleca duminică la Madrid, unde va ateriza la ora locală 19:30.  Reprezentativa condusă de Edi Iordănescu nu va face antrenamentul oficial pe stadionul Metropolitano, ci în spatele porților închise ale bazei de pregătire a lui Real Madrid din Valdebebas.

Selecţionerul a renunţat deja la doi jucători. Este vorba despre Nicușor Bancu și Vasile Mogoș, ambii accidentați și care nu vor face deplasarea în Spania.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed