Probleme mari pentru Dan Petrescu! S-a aflat chiar înaintea meciului. S-a săturat şi vrea să plece de la CFR Cluj. Este vorba despre un jucător pentru care tehnicianul a insistat foarte mult să vină în Gruia.
Dan Petrescu a reuşit să supere un alt jucător. După ce a insistat ca Bogdan Ţîru să vină la CFR Cluj, acum nu l-a băgat să joace aproape deloc.
Probleme mari pentru Dan Petrescu!
Chiar înaintea meciului CFR Cluj-Sepsi au ieşit la iveală toate amănuntele. Jucătorul venit în iarnă de la Jagiellonia Bialystok e foarte supărat pe Dan Petrescu. Antrenorul îl sunase personal pentru a-l convinge să accepte să semneze cu gruparea din Gruia. Totuşi, acum nu l-a utilizat deloc. Ţîru a adunat doar 18 minute în SuperLiga, în 3 meciuri, și 90 de minute în Cupa României.
Au fost meciuri la care fundașul central nu a fost nici măcar pe banca de rezerve. Astfel, jucătorul ar fi luat decizia de a pleca de la CFR Cluj în vară. Asta chiar dacă a semnat un contract valabil 3 ani și jumătate, conform prosport.ro.
Fotbalistul cu două selecții la naționala României s-ar fi săturat să ”lustruiască” banca de rezerve sau scaunele din tribune. Speră să prindă o altă echipă unde să poată juca. ”Domnul Bogdan Mara, domnul Dan Petrescu m-au sunat, mi-au spus ce ambiții au și asta m-a determinat să mă întorc. În Polonia m-am dezvoltat fizic și mental, dar nu m-am bătut la nimic, n-am avut obiectiv să câștigăm ceva. Mi-am dorit un pic mai mult!
Încă mă gândesc la națională, îmi doresc. E un avantaj că m-am întors în România. Mă știu cu câțiva jucători de la CFR Cluj.
Am o concurență foarte mare la CFR, cu Burcă, cu Yuri, cu Kolinger. Am venit să ajut și Mister (n.r. – Dan Petrescu) va decide pe cine va băga”, spunea Țîru după ce a semnat cu CFR.