Meciul CSU Craiova – Sepsi s-a încheiat 2-2, iar rezultatul final a fost pecetluit de Nicolae Păun în minutul 87. Atunci când s-a consemnat și intervenția VAR, arbitrul Radu Petrescu fiind anunțat de Andrei Chivulete și Andrei Constantinescu, responsabili cu videoarbitrajul, că e o fază de potențial cartonaș roșu.
Conform protocolului, Petrescu a mers la ecranul de la marginea terenului și a confirmat că Alexandru Mateiu, mijlocașul Craiovei, a avut o intervenție în afara regulamentului pe glezna stângă a lui Păun, chiar în momentul șutului.
Astfel că, după intervenția VAR, I-a arătat direct cartonaș roșu jucătorului Craiovei, fiind astfel prima decizie luată pe baza videoarbitrajului, din istoria competițiilor interne din România.
„M-am dus direct la minge, n-a fost de intensitate, el a putut să joace în continuare, nu știu… Dar dacă s-a văzut la VAR…”, a fost prima reacție a lui Alexandru Matei, la microfonul DigiSport, convins că el nu a avut o intrare chiar atât de dură la Păun.
Cristiano Bergodi, antrenorul lui Sepsi, a mărturisit însă că, în clipa în care l-a văzut pe Radu Petrescu făcând semnul VAR, l-au trecut căldurile. ”Sincer, am crezut că nu o să ne dea golul, nu știam de ce, m-am cam speriat un pic.”, a recunoscut Bergodi.