Primele cuvinte ale lui Patrick Mouratoglou după ce Simona Halep a fost acuzată oficial de dopaj! Ce replică a avut antrenorul francez

Simona Halep a fost acuzată oficial de dopaj în urmă cu câteva zile, iar dubla campioană de Grand Slem își pregătește acum atent apărarea.

Simona îi are de partea ei pe foștii campioni ai tenisului, dar și pe fostul ei antrenor. Australianul Darren Cahill a venit tocmai la București ca să o susțină și să o sfătuiască pe eleva lui preferată.

Între timp, și ultimul antrenor cu care a lucrat Simona, antrenorul care o pregătea la US Open, acolo unde a fost depistată pozitiv la controlul anti-doping, a spus câteva fraze despre sportiva din România.

”Am vești de la Simona în fiecare zi, vorbesc cu ea în fiecare zi. Sunt alături de ea în această perioadă grea, de fapt, nici n-am cuvinte să descriu cât de grea este”, a transmis Patrick Mouratoglou, aflat la Paris cu actualul lui elev Holger Rune pentru turneul Masters, potrivit tennisactu.net.

„De la testul pozitiv al Simonei, am decis să tac. Prioritatea mea a fost să pun energia mea în a o ajuta și a o susține să restabilească adevărul. Cunoscând-o atât de bine pe Simona, vă pot asigura că este un model de integritate.

Este împotriva tuturor formelor de dopaj și știu că nu i-a trecut niciodata prin cap să ia o substanță interzisă. O cred 100%. Împreună, vom lupta pentru adevăr.”, mai spunea Mouratoglou recent.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed