Prima reacție a lui Vlad Chiricheș după ce jurnaliștii italieni l-au lăudat. A primit cea mai mare notă după Cremonese – Sassuolo. Ionuț Radu, primul meci fără gol

Vlad Chiricheș și Ionuț Radu au fost integraliști în partida dintre Cremonese și Sassuolo, încheiată la egalitate, scor 0-0, în etapa a 5-a din Serie A.

Cei doi români au fost lăudați de jurnaliștii italieni, aceștia acordându-i lui Chiricheș cea mai mare notă de la Cremonese, 7. De partea cealaltă, Ionuț Radu, aflat la primul meci în care nu a primit gol, a luat 6.

„Românul și-a cunoscut foarte bine foștii colegi. Un zid de apărare, Sassuolo nu reușește să facă prea multe pe partea sa. Face o greșeală, dar o repară imediat”, au scris italienii despre Vlad Chiricheș.

„Întotdeauna atent și precis. A fost pregătit pentru ocazia lui Laurentie”, a fost comentariul despre Ionuț Radu.

Cum a reacționat Chiricheș după ce a jucat împotriva fostei sale echipe

Jurnaliștii italieni au fost curioși să afle cum s-a simțit căpitanul naționalei României jucând împotriva fostei sale echipe.

„Un sentiment plăcut. A fost un meci bun, împotriva unui jucător tânăr și puternic precum Pinamonti. (n.r. dacă Cremonese se va salva) Da. De aceea am venit aici, să ajut echipa să atingă acest obiectiv. A fost un meci greu, ambele echipe s-au descurcat bine, au jucat cu ritm. Nu am reușit să marcăm, dar sperăm să îmbunătățim acest lucru în meciurile viitoare.”, a spus Chiricheș, potrivit tuttomercatoweb.

Sassuolo este pe locul 11, cu șase puncte, iar în următoarea rundă va juca ”acasă” cu Udinese. Nou-promovata rămâne tot pe locul 19 în Serie A, cu un singur punct. În următoarea etapă va da piept cu Atalanta.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed