Prima apariţie a lui Daniel Niculae după ce a fost săltat de DIICOT! Ce gest a făcut președintele Rapidului, în cadrul conferinţei de presă. Cristiano Bergodi, tehnicianul formației, nu s-a mai abţinut.
Daniel Niculae a transmis un mesaj clar, la scurt timp după ce a ieșit de la audieri! Scandalul pirotehnicelor ia amploare.
Prima apariţie a lui Daniel Niculae după ce a fost săltat!
Daniel Niculae a fost supus audierilor în cadrul unui dosar privind un grup infracțional.
Conform unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, în cadrul acestui dosar, ”17 persoane au fost puse sub acuzare, pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept, nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor şi distrugere”.
Președintele alb-vișiniilor este suspect de complot cu ultrașii Rapidului, în contextul depozitării unor materiale pirotehnice într-o încăpere ascunsă, descoperită în unul din pereții stadionului din Giulești!
În decursul zilei de joi, 14 martie, oficialii celor de la Rapid au fost prezenți în sala de presă, în vederea susținerii conferinței premergătoare meciului cu Farul Constanța, din prima etape a play-off-ului Superligii.
În timpul discursului, Niculae a deschis ușa sălii de conferințe și a mimat, din deget, semnul ”ok”. Oficialul a părăsit aria vizuală fără a transmite vreun mesaj.
După două ore de audieri, Daniel Niculae a părăsit sediul ISOP și va fi cercetat în stare de libertate.