Presiune uriaşă pe Elias Charalambous! Ce este obligat să facă antrenorul celor de la FCSB. S-a aflat înaintea meciului

FCSB se va duela, astăzi, 6 august de la ora 21.00, cu Sparta Praga, duel ce va conta pentru calificarea în play-off-ul UEFA Champions League! Alex Chipciu a jucat pentru ambele grupări și a tras concluzia. A spus clar care este marea diferență dintre cele două.

Mijlocașul în vârstă de 35 de ani consideră că Sparta Praga are parte de aceeași faimă și notorietate în Cehia, precum FCSB în România.

Ce este obligat să facă antrenorul celor de la FCSB!

Prima manșă a dublei dintre FCSB și Sparta Praga se dispută la Praga, iar returul, la o săptămână distanță, în București.

„(Cu cine ai compara Sparta Praga?) Cu Steaua, cu FCSB. Seamănă foarte mult, ca tot. Așa mi se pare mie. Este în Cehia cum e Steaua în România. Numărul 1. Ca echipă, ca trăiri, ca suporteri. Și stadionul Letna îmi aduce aminte de Ghencea veche. Mi-aduc aminte că am fost în 2015 la Praga și m-am gândit: ‘Cum ar fi să joc cândva la Sparta? Seamănă atât de bine cu Steaua’. Și, uite!, că am ajuns la Sparta, ulterior!”, a declarat Alex Chipciu, pentru gsp.ro.

Chipciu este de părere că gruparea condusă de către Elias Charalambous este favorita în duelul de marți seară.

„Eu aș spune că sunt 50-50 la sută. Sparta are o serie bună de victorii, bani ceva mai mulți decât FCSB. Și când i-a eliminat Steaua acum mai mulți ani, și-atunci Sparta era văzută ca fiind favorită. Deși specialiștii zic că Sparta e mai mare, e mai bună, eu zic că ambele formații sunt la același nivel!”, a mai spus Chipciu.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed