Beatrice Câşlaru, fostă înotătoare, a analizat performanțele lui David Popovici, din ultima perioadă, și este sigură că tânărul se va impune la Paris! Cea care a câștigat o medalie de argint şi una de bronz la Jocurile Olimpice îi transmite toată încrederea tânărului în vârstă de 19 ani.
Popovici este favorit la proba de 200 de metri liber și se va lupta pentru medalie și la proba de 100 de metri. Poate redeveni campion mondial, surclasându-l pe chinezul Pan Zhanle.
Presiune uriaşă pe David Popovici!
„Dacă îi va ieși la 200 metri, va ieși și la 100 metri. Va câștiga ambele titluri olimpice. Așa mi s-a întâmplat și mie la Sydney. Un rezultat bun îți dă aripi. De aceea, cred că a renunțat să fie port-drapelul delegației României, pentru a avea prima zi liberă, pentru că în a doua zi concurează la 200 metri liber.
Nu cred însă că va merge pentru record mondial. La Jocurile Olimpice, obiectivul este medalie, nu timpul înregistrat. Cel mai greu lucru de suportat este locul 4, să te uiți la cei de pe podium cum își pun medaliile. Mai bine termini pe 5 sau pe 6
Dacă ar fi să ne raportăm la Europenele de la Belgrad, nu are cine să-l bată. Dar nu i-am văzut pe australieni, pe chinezi și, foarte puțin, pe americani în ultimele luni. Dacă ne uităm la timpi, David este singurul sub 47 de secunde în perioada premergătoare JO, iar după vine o adevărată turmă de sportivi.
Însă vorbim despre competiții desfășurate în iarnă și primăvară. Au avut concursurile interne italienii, francezii și americanii. Și nu au concurat la formă maximă, ci doar atât încât să-și asigure calificarea la Jocurile Olimpice.
Și în cazul lui David, mi-e greu să cred că a fost în vârf de formă la Belgrad, ci doar pe un parcurs ascendent. Pentru că nici el nu a mers la multe concursuri în afară de Europene. A mai înotat la Barcelona și pe plan intern.
Și mai este un lucru. Lui David i-au ieșit extraordinar concursurile în bazin descoperit. În schimb, la cele în bazin acoperit a cam terminat pe locul 4. Iar La Defense, unde se vor ține Jocurile Olimpice, este acoperit!”, a spus, conform gsp.ro, fosta înotătoare.