Poză fabuloasă cu Mutu în brațele mamei sale! Mesajul postat de Briliant, alături de fotografia alb-negru

Pe 12 iunie, la Cluj, Adrian Mutu va avea meciul de retragere, în compania unor nume celebre din fotbalul mondial, și în același timp, își va lansa și cartea autobiografică, „Revenirea din Infern”.

Evenimentul va avea loc tot la Cluj și va fi organizat de editura Bookzone, cea care conform gsp.ro, i-ar fi plătit un avans de o sută de mii de euro Briliantului pentru această carte.

Adrian Mutu a ținut să marcheze momentul retragerii și pe cel al lansării autobiografiei. Și-a invitat prietenii de pe rețelele de socializare la eveniment și a urcat pe Facebook o poză de când era mic, în brațe la mama sa, Rodica.

”În luna februarie, am început un nou proiect, iar acum, după luni întregi de alergat printre rânduri, am mari emoții pentru că, în sfârșit, se apropie momentul în care îmi voi putea spune povestea.

Cu doar o zi înainte de a încălța pentru ultima dată ghetele de fotbalist, voi publica povestea neștiută a vieții mele, la care nici măcar presa nu a avut acces. Am trecut prin multe momente dificile, dar și prin multe momente frumoase, iar acum a venit în sfârșit clipa în care pot spune tot.

Odată cu acest eveniment, îi veți cunoaște și pe oamenii care mi-au fost alături în unele dintre cele mai grele perioade din viața mea, pe cei care m-au încurajat să nu renunț la visul copilului pe care îl vedeți în imaginea de mai jos.

Fiți alături de mine la lansarea de sâmbătă! Va fi o zi dedicată poveștilor despre viață și sport, duminică, vom lăsa fotbalul să vorbească pe teren!”, a scris antrenorul Rapidului pe pagina sa.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed