Povestea impresionantă a lui Fabio Jakobsen! A fost la un pas de moarte. Rutierul Quick-Step tocmai a câştigat a doua etapă a Turului Franţei. Ciclistul olandez Fabio Jakobsen (Quick-Step) a câştigat sâmbătă la sprint etapa a 2-a a Turului Franţei, în localitatea Nyborg, după trecerea pe podul cel mare care leagă două dintre insulele Danemarcei, transmite AFP.
Debutant în Turul Franţei la 25 de ani, Jakobsen, cronometrat sâmbătă în 4 h 34 min 34 sec, a declarat la finalul etapei: „Revin de foarte, departe”. El s-a impus la mai puţin de doi ani după ce a avut un accident foarte grav în august 2020 în Turul Poloniei şi a obţinut a 36-a victorie din cariera sa şi a unsprezecea din acest an.
Belgianul Wout van Aert (Jumbo-Visma), locul 2 în această etapă, în acelaşi timp cu Jakobsen, este noul purtător al tricoului galben de lider. Podiumul etapei a fost completat de danezul Mads Pedersen (Trek-Segafredo), care a avut acelaşi timp cu primii doi clasaţi.
Van Aert conduce la general cu timpul de 4:49:50, urmat de câştigătorul primei etape, compatriotul său Lampaert (Quick-Step), +1, şi de marele favorit, câştigătorul precedentelor două ediţii, slovenul Tadej Pogacar (UAE Team Emirates), +8.
Duminică se va desfăşura etapa a 3-a, lungă de 182 km, între oraşele daneze Vejle şi Sonderborg.