Papa emerit Benedict al XVI-lea a murit sâmbătă la vârsta de 95 de ani.
Joseph Ratzinger, așa cum se numea înainte de a-și alege numele Benedict al XVI-lea, a fost un mare fan al sportului și a susținut echipa de fotbal Bayern Munchen.
Papa Benedict al XVI-lea i-a uimit însă pe mulți atunci când nu l-a recunoscut pe Pele, în momentul în care legendarul fotbalist a fost primit în audiență.
„Vă transmit salutări din partea tuturor jucătorilor din lume”, i-a spus Pele.
Suveranul Pontif a replicat: „Sunteți brazilian?”. Imediat a intervenit consilierul care i-a explicat cine era Pele.
Papa Benedict al XVI-lea nu l-a primit pe Don King
Fostul Suveran Pontif a refuzat să-l primească pe Don King, promotorul lui Mohammad Ali și Mike Tyson în anul 2007.
Americanul se afla la Roma pentru discuții cu Federația Italiană de Box pentru o acordare a unei licențe de a organiza o gală. La vremea respectivă, italienii au susținut că audiența i-a fost refuzată din cauza unei campanii de presă care a avut loc în SUA atunci când s-a aflat că promotorul dorea să se întâlnească cu Papa Benedict al XVI-lea.
„Don era distrus. Urla la telefon și spunea că are 76 de ani și este poate ultima șansă să-l întâlnească”, a declarat Franco Falcinelli, președintele Federației Italiene de Box pentru Corriere Canadese.
Cunoscutul promotor a asistat totuși la o audiență generală a Papei din Piața San Pietro, dar nu a avut ocazia să se apropie. Atunci când s-a aflat aproape de fostul Papă, acesta s-a dus spre credincioșii din partea opusă.
Papa Benedict al XVI-lea a șocat o lume întreagă
Benedict al XVI-lea a fost ales papă la 19 aprilie 2005 iar după numai 8 ani a demisionat. Acesta l-a succedat pe Ioan Paul al II-lea, care a condus Biserica Catolică timp de 27 de ani. Papa emerit Benedict al XVI-lea a renunțat la mandat, invocând probleme de sănătate, fiind primul suveran pontif care a luat această decizie în ultimii aproape 600 de ani