Porumboiu îl demolează pe șeful CCA: `Vassaras e un idiot! Chiar îl rog să mă dea în judecată`!

Fostul ecuson FIFA Adrian Porumboiu este necruțător cu arbitrii români, dar mai ales cu șeful lor, grecul Kyros Vassaras.

Pe Porumboiu l-au scos din minți explicațiile președintelui Comisiei Centrale a Arbitrilor la cea mai controversată fază din derby-ul Craiovei, FCU – CS Universitatea 1-2. Este vorba desprre cel de-al doilea penalty dictat în favoarea Craiovei lui Rotaru pentru un presupus henț în careu, văzut doar de Istvan Kovacs, care nici măcar nu a cerut să vadă faza pe camera VAR de la marginea terenului. Fostul mare abitru a trecut direct la insulte la adresa lui Vassaras.

„Vassaras e un idiot! Îmi asum ce spun, chiar îl rog să mă dea în judecată, dar nu pot avea altă impresie despre el când vine să ne mintă în față și să ne spună că e henț când pe toate reluările se vede că nu e.

E clar că apără minciuna, iar când cineva apără minciuna înseamnă că are alte interese”, a spus Porumboiu pentru gsp.ro.

Afaceristul s-a dezlănțuit și la adresa comisiilor FRF, care au inventat o nouă regulă în ceea ce-i privește pe antrenorii eliminați: vor sta în stadion cu ”paznic”, adică lângă observator delegat.

”Ăștia de la FRF sunt nebuni. Mai bine să-l aducă pe Dan Petrescu în cătușe la stadion, să-l lege la ochi, cu mâinile la spate, și să-i pună botniță!

Cum poți să-ți bați joc, să umilești un antrenor în asemenea hal? Doar mintea ăstora care conduc acum FRF poate debita asemenea enormități. E ca și cum un profesor care face la un moment dat o eroare e umilit în fața elevilor.

Mai bine mergem la cauză și verificăm câte dintre deciziile arbitrilor de eliminare a antrenorilor sunt corecte.”, a tunat Porumboiu, conform gsp.ro.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Data provided by Scoreaxis

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed