Pleacă Dan Petrescu de la CFR Cluj?! Antrenorul a recunoscut tot. Ce ofertă a primit tehnicianul din Gruia. Chiar acesta a făcut dezvăluiri. Asta după ce i s-a cerut demisia de către fani, la finaalul meciului pierdut acasă cu UTA.
Dan Petrescu a recunoscut că a primit o ofertă uriaşă. S-a întâmplat în urmă cu doar câteva zile.
Pleacă Dan Petrescu de la CFR Cluj?!
Dan Petrescu a fost tentat cu un salariu peste ceea ce îşi permite să îi ofere Neluţu Varga în Gruia. Tehnicianul de 56 de ani a dat răspunsul pe loc. În pauza cauzată de meciurile echipei naţionale, Petrescu a fost ofertat de un club din afara ţării. Deşi resimte presiunea pusă de conducerea celor de la CFR Cluj, Dan Petrescu a ales să rămână pe banca grupării din Superliga.
Antrenorul care a cucerit cinci titluri cu CFR Cluj ştie totuşi că riscă să fie oricând demis de patron. „Am avut ofertă şi acum o săptămână, am avut o foarte mare ofertă. Nu mai contează de unde, dar nu din România! Poate să vină oricând o ofertă pentru mine, dar eu mi-am dorit tot timpul să fiu la CFR, asta voi ştiţi.
Am stat aici cel mai bine, mă simt bine. Acum ştiu că dacă nu am rezultate, chiar dacă am avut în trecut, nu mă aşteaptă nimeni nici 5 minute. Din păcate, asta e realitatea crudă a fotbalului românesc şi aici la CFR. Dacă nu ai rezultate trei meciuri, trebuie să pleci… ceea ce nu mi se pare foarte corect. Nu totdeauna antrenorul e de vină dacă nu ai rezultate, mai ales în contextul actual, în care au plecat foarte foarte mulţi jucători de valoare şi au venit mulţi, dar care nu au demonstrat nicăieri. Trebuie să demonstreze.
În felul ăsta e greu să ai pretenţii prea mari, dar aşa va fi mereu aici, indiferent pe scaunul ăsta cine se află… că sunt eu sau altul care nu a făcut nimic pentru club. Va fi mereu presiunea foarte mare, ăsta e adevărul!„, a declarat Dan Petrescu.
CFR Cluj a obţinut o singură victorie în ultimele patru etape. Se află la cinci puncte în spatele liderului U Cluj. Pentru ardeleni urmează meciul din deplasare cu Petrolul. De asemenea, cei din Gruia au şi o restanţă, contra celor de la Oţelul.