Pleacă Andrea Compagno de la FCSB?! Bunicul atacantului italian se revoltă. Dezvăluiri uluitoare din interiorul vestiarului

Pleacă Andrea Compagno de la FCSB?! Bunicul atacantului italian se revoltă. Dezvăluiri uluitoare din interiorul vestiarului. Ies la iveală noi detalii incredibile din interior. Ce a transmis Salvo Armato.

Dezvăluiri uluitoare din interiorul vestiarului roș-albaștrilor! Andrea Compagno, gata să fie cedat de la FCSB, în perioada de mercato din iarnă.

Noi detalii despre plecarea lui Andrea Compagno!

Gigi Becali a anunțat că este dispus să îl cedeze pe Andrea Compagno în următoarea perioadă de mercato a iernii. Latifundiarul din Pipera i-a stabilit prețul vârfului italian: un milion de euro.

La scurt timp după declarațiile omului cu banii de la FCSB, Salvo Armato, bunicul atacantului, a transmis un mesaj războinic la adresa oficialilor FCSB, care, după spusele vârstnicului, ar fi urmat un plan concertat pentru a-l îndepărta pe Compagno de la echipă.

„Nu mai sunt condiții pentru ca el (n.r. – Andrea Compagno) să continue la FCSB. Au făcut totul, înainte să înceapă campionatul! Cu argumentul că sunt multe competiții, campionat, Cupa României, Conference, au inventat rolul de 9 fals, l-au încercat pe toate pozițiile, apoi au renunțat, nimeni nu a putut să joace.

”Joacă pentru ei înșiși!”

În plus, au încercat până acum câteva jocuri să joace cu Miculescu atacant central, eșec total, cu tot respectul pentru Miculescu, dar până și el a declarat că a juca pe postul de atacant central cu spatele la poartă nu este rolul lui.

În ciuda a toate aceste lucruri, Andrea a fost un profesionist care a tăcut și s-a antrenat mereu cu o seriozitate pe care trebuie să o recunoaștem. Acceptăm toate deciziile clubului. S-a văzut pe teren, a fost folosit în mod repetat, dar nu s-a plâns niciodată coechipierilor care nu-l servesc, după modul și caracteristicile lui.

Pe teren, prea mulți jucători joacă pentru ei înșiși, pentru succesul lor, iar asta îi dăunează lui Andrea, echipa este aceeași, dar nimeni nu a luat vreodată o decizie de sus, evident că le e bine așa…

Andrea va elimina în curând neliniștea, cu stilul lui și zâmbetul pe buze, totul a fost premeditat, eu așa zic. Sper să mă înșel”, a scris Salvo Armato, pe Facebook.

Becali l-a transferat pe Compagno din vestiarul celor de la FCU Craiova, în schimbul sumei de 1,5 milioane de euro.

Distribuie articol:

COMENTARII

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed