Șoc la Rapid. Gruparea din Giulești ar putea să rămână fără antrenor la finalul sezonului.
Adrian Mutu ar fi primit o ofertă pentru a fi selecționer.
Oferta incredibilă pentru Adrian Mutu
Adrian Mutu este dorit în funcția de selecționer al Nigeriei, sau cel puțin așa susțin cei de la nsmmedia.com.ng. Africanii spun că negocierile ar fi început deja.
„Nu mai este nicio ştire faptul că Federaţie face deja eforturi pentru a-i găsi un înlocuitor portughezului Peseiro. Printre numele menţionate până acum, se află şi numele lui Adrian Mutu, cel care, la un moment dat, a jucat şi pentru Chelsea Londra.
Reprezentanţii lui Mutu sunt deja în Nigeria şi aşteaptă un acord verbal cu Asociaţia de Fotbal din Nigeria. Un oficial de rang înalt al Casei Fotbalului a declarat, sub anonimat, pentru nsmmedia.com.ng, că e au fost selectate şase nume pe lista înlocuitorilor, iar Adrian Mutu este considerat candidatul prioritar.
Născut pe 8 ianuarie 1979, în vârstă de 44 de ani, Adrian Mutu este în prezent antrenorul lui FC Rapid 1923, club pe care l-a preluat în 2022, când a semnat un contract pe trei ani”, a scris publicația nigeriană NSM Media.
Victor Angelescu a anunțat ce se întâmplă cu Adrian Mutu
În urmă cu doar o zi, Victor Angelescu a anunțat că Mutu va rămâne pe banca Rapidului și sezonul următor.
„Suntem în discuţii cu mai mulţi jucători, cu 2-3 suntem aproape să semnăm. Şi sperăm noi că cei 5-6 jucători pe care am spus că îi transferăm, să îi aducem de la început, ca să poată face cantonamentul cu Adi Mutu şi cu echipa. Sunt şi jucători români, şi străini.
Vor pleca în jur de 6 jucători în mare, la 2-3 le expiră contractele. Dar cred că este destul de clar cine a avut randament şi cine nu. Clar, Adi Mutu are postul asigurat şi cu el vom aborda sezonul viitor”, a declarat Angelescu.