Pilotul Pierre Gasly rămâne la Alpha Tauri până la finalul sezonului 2023

Pilotul francez Pierre Gasly (26 ani) va concura pentru Alpha Tauri până la finele sezonului 2023, a anunţat echipa de Formula 1.

Gasly are un contract valabil până la sfârşitul anului viitor cu structura Red Bull, a cărei „soră” este Alpha Tauri, iar această prelungire nu este o surpriză.

Viitorul în cadrul echipei principale Red Bull este în schimb blocat de campionul mondial olandez Max Verstappen, sub contract până în 2028, şi de mexicanul Sergio Pérez, care tocmai s-a prelungit înţelegerea până la sfârşitul lui 2024.

„Sunt de cinci ani alături de această echipă şi sunt mândru de drumul pe care l-am parcurs împreună şi de progresul pe care l-am realizat”, a precizat Gasly, potrivit Agerpres.

Francezul a fost promovat în 2019 la Red Bull, însă team-ul austriac, nu i-a dat prea mult timp de acomodare și l-a trimis la Toro Rosso (fostul nume al Alpha Tauri), la mijlocul sezonului.

De atunci, Gasly a obţinut o victorie prestigioasă în Marele Premiu al Italiei din 2020. El mai are alte două podiumuri (Brazilia 2019 şi Azerbaidjan 2021) în 95 de Mari Premii disputate începând din 2017.

Distribuie articol:

COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Clasament Superliga

Clasamente oferite de Sofascore

Populare

Articole similare
Recomandari

Parteneri
Recomandari

exquis
Loading RSS Feed
blacknews
Loading RSS Feed