Pilotul italian de MotoGP Francesco Bagnaia se alfă în vacanță la Ibiza unde sărbătorește victoria din Marele Premiu al Olandei de pe 26 iunie.
Francesco Bagnaia a petrecut într-o discotecă până dimineața, iar apoi s-a urcat la volan deși băuse.
„Ieşind din discotecă la ora 3:00 dimineaţa (în noaptea de luni spre marţi), eu am intrat într-un sens giratoriu şi am intrat cu roţile din faţă într-o groapă, fără să implic alte vehicule sau persoane. Testul de alcoolemie efectuat de poliţie a arătat o concentraţie peste limita autorizată de legislaţia spaniol”, a scris pilotul celor de la lui Ducati.
Vezi această postare pe Instagram
Pilotul în vârstă de 25 de ani și-a cerut scuze în mesajul postat pe paginile de socializare.
„Dezolat pentru această gravă imprudenţă care nu ar fi trebuit să aibă loc”, a fost mesajul lui Francesco Bagnaia.
Conform presei, „Pecco” Bagnaia ar fi avut după accident o concentraţie de 0,87 mg alcool pur în aerul expirat, peste limita autorizată de 0,25 mg.
Vicecampion mondial în 2021, italianul ocupă locul 4 în clasamentul general al Campionatului Mondial, care se va relua pe 7 august în Marea Britanie.